Poli Iaşi a transferat un portar care a evoluat pentru Juventus Torino

Conducerea prim divizionarei CSM Politehnica Iaşi a anunţat astăzi oficializarea a încă două transferuri, după parafarea în urmă cu câteva zile a împrumutului stoperului Ştefan Cană de la FCSB, până la finalul actualului sezon. Este vorba despre portarul Laurenţiu Brănescu, adus la Iaşi din postura de liber de contract, şi de mijlocaşul central argentinian Pablo Leonel Gaitan, de la General Diaz, formaţie din prima ligă din Paraguay. În vârstă de 26 de ani, Laurenţiu Brănescu a fost portarul lui Juventus Torino, italienii împrumutându-l sezonul trecut la FC  Kilmarnock, în prima ligă din Scoţia, unde goal kepper-ul a fost titular în 26 din cele 30 de partide disputate de echipa sa. În ceea ce-l priveşte pe Pablo Gaitan (28 de ani), acesta a fost om de bază la General Diaz. Atât Brănescu cât şi Gaitan erau aşteptaţi luni în Iaşi pentru efectuarea vizitei medeicale şi integrarea în echipă. Dacă argentinianul, care evoluează pe postul de mijlocaş de creaţie, este pregătit din punct de vedere fizic, el evoluând titular în ultima partidă disputată în campionatul Paraguay-ului, de la finalul lunii decembrie, fostul portar al “Bătrânei Doamne” va avea nevoie de o perioadă de reacomodare la efort, având în vedere că ultimul meci în care acesta a evoluat în Scoţia a fost în luna martie a anului trecut. În cadrul conferinţei de presă premergătoare partidei de miercuri, 13 ianuarie, de la ora 17.00, de la Buftea, cu Chindia Târgovişte, din prima etapă a returului Ligii 1, antrenorul Daniel Pancu a declarat că la echipă urmează să mai sosească în zilele următoare un fundaş de bandă stângă, doi mijlocaşi, dintre care unul de bandă, şi un atacant.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;