Primăria Municipiului Iași, prin Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași, marchează în acest an Ziua Culturii Naționale și cei 171 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu prin două evenimente speciale. Întrucât pandemia de coronavirus nu permite organizarea unei ceremonii în cinstea marelui poet, Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a realizat un film omagial, intitulat „Eminescu și noi…”. Producția video reprezintă un omagiu adus Poetului Național și a fost realizată cu implicarea celor mai importanți scriitori din cultura românească actuală: Ana Blandiana, Gabriel Chifu, Mihai Cimpoi, Arcadie Suceveanu, Nicolae Dabija, Daniel Cristea – Enache, Varujan Vosganian, Andrei Novac, Christian W. Schenk, Cassian Maria Spiridon, Nina Corcinschi, Aurel Ștefanachi, Emilian Marcu, Linda Maria Baros, Nichita Danilov, Răzvan Voncu, Valeriu Stancu, Daniel Corbu, Silvia Goteanschii și Adi Cristi. “Toate aceste personalități literare s-au reunit pentru a-l evoca pe Mihai Eminescu prin recitaluri de poezie în cadre de poveste și prin mărturisiri cu privire la opera eminesciană și la impactul ei asupra propriilor creații lirice”, a declarat poetul şi jurnalistul Adi Cristi, directorul Casei de Cultură “Mihai Ursachi”, organizatorul principal al manifestării. Premiera filmului va putea fi urmărită de către public vineri, 15 ianuarie, pe TVR Iași, începând cu ora 13.00, şi pe TVR 3, de la ora 21.00, urmând ca sâmbătă, 16 ianuarie „Eminescu și noi…” să fie transmis pe TVR Iași, începând cu ora 12.00, și pe pagina de Facebook a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași. Tot vineri, 15 ianuarie, de la ora 11.00, la bustul lui Mihai Eminescu, din Parcul Copou, va avea loc, în prezenţa autorităţilor locale, o ceremonie de depunere de flori în cinstea poetului-nepereche al românilor.
Aniversarea a 171 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, marcată prin două evenimente speciale la Iaşi
Filed in: Cultură, Informațía zilei