Ajutoare pentru 550 de persoane cu venituri modeste, cu ocazia Sărbătorilor Pascale

Un număr de 550 de ieșeni cu venituri modeste au primit în această săptămână ajutoare de la Primărie, constând în alimente, articole de îmbrăcăminte, produse de igienă personală și jucării pentru copii, în cadrul unei acțiuni umanitare, cu prilejul Sărbătorilor de Paște. Potrivit reprezentanților municipalității, distribuirea donaţiilor s-a desfăşurat în perioada 29-30 aprilie 2013, acestea constând în jucării pentru un număr de 300 de copii cu vârstele cuprinse între 0-14 ani, articole de îmbrăcăminte și încălţăminte pentru 150 persoane din cadrul adăposturilor de noapte ale Primăriei, pachete cu alimente, jucării, articole îmbrăcăminte, produse de igienă pentru un număr de o sută de familii. Campania umanitară „Donează pentru un zâmbet”, destinată persoanelor şi familiilor vulnerabile din punct de vedere social, a fost inițiată de Direcţia de Asistenţă Comunitară (DAC), ea desfășurându-se în perioada 10-26 aprilie 2013. Conform monitorizării DAC, pe raza oraşului se înregistrează în prezent aproximativ o mie de persoane singure şi circa două mii de familii cu dificultăţi materiale sau financiare. În cadrul campaniei, ieşenii au putut dona alimente neperisabile, jucării, cărţi şi rechizite, precum și articole pentru curăţenie. Toate aceste produse au fost colectate în perioada 10-26 aprilie, între orele 11.00 – 18.00, în corturile special instalate în Piaţa Unirii (în faţa Cinematografului Victoria), Piaţa Voievozilor, Esplanada Oancea şi Centrele de cartier din subordinea Primăriei. În altă ordine de idei, cu ocazia Sărbătorilor Pascale din acest an, Primăria municipiului Iaşi a acordat pensionarilor cu pensii până la 750 lei (salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată) ajutoare constând în carnete cu tichete valorice sociale (câte un carnet cu cinci tichete a câte 10 lei/tichet – 50 lei/carnetul). În fiecare an, Primăria acordă ajutoare sociale familiilor şi persoanelor defavorizate din municipiu, cu ocazia unor evenimente speciale precum “Sărbătorile de Iarnă”, “Ziua Familiei”, “Ziua Copilului”, “Ziua Persoanei Vârstnice”, “Prima Zi de Şcoală” sau “Sărbătorile de Paşte”.

Filed in: Administrație

Comments are closed.

;