Unioniștii din România şi Republica Moldova îşi dau întâlnire pe 24 Ianuarie la Iaşi

Unioniștii din România și Republica Moldova își dau întâlnire la Iași, duminică, pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române. Acțiunea 2012 va sărbători  ziua Unirii Principatelor Române printr-un marș al unioniștilor care va începe de la ora 12:00 din fața Palatului Culturii. “La 162 de ani de la evenimentul care a pus bazele României moderne, la Iași vor fi fluturate steaguri tricolore, vor fi afișate pe bannere mesaje privind necesitatea reîntregirii naționale și vor fi intonate cântece patriotice de unioniști din toate colțurile țării, inclusiv de la Chișinău”, se arată într-un comunicat al Platformei Acţiunea 2012. După marș, participanții se vor reuni la ora 16:00, la Palas Mall, sala Chopin, pentru a fi prezenți la Congresul patrioților implicați activ în realizarea dezideratului Unirii Basarabiei cu România. Evenimentul va debuta cu un moment artistic susținut de maestrul Nicolae Voiculeț. La Congres au fost invitați membri ai societății civile și politicieni de pe ambele maluri ale Prutului. „În fiecare an sărbătorim Unirea Principatelor Române la Iași, locul unde România modernă <<s-a născut>> la 1859, atunci când unionistul Alexandru Ioan Cuza a început să împlinească visul de aur al tuturor românilor. Datoria noastră este să acționăm, acum, mai mult ca niciodată pentru a împlini acest vis, prin revenirea pe deplin a fraților noștri de peste Prut la Patria Mamă. După un an extrem de dificil pentru întreaga omenire, în care cetățenii României au dat dovadă de solidaritate necondiționată pentru conaționalii lor din Republica Moldova, pornim la drum cu noi proiecte ce vizează tinerii de peste Prut”, a declarat Ștefan Lupu, Vicepreședinte al Platforma Unionistă Acțiunea 2012.

Filed in: Informațía zilei, Politic

Comments are closed.

;