Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași a pus începând din această săptămână la dispoziția medicilor de familie o aplicație informatică care permite crearea unei baze de date în vederea planificării pentru vaccinare a pacienților nedeplasabili și a aparținătorilor cu care aceștia locuiesc împreună. CAPESARO este o platformă informatică a Direcției de Sănătate Publică Iași, dezvoltată împreună cu ANMCS, care pe lângă alte multe funcționalități (informații despre locurile din spital, personalul medical) permite medicilor de familie ca pe lângă cererile de testare la domiciliu, să transmită în perioada următoare și informațiile necesare despre pacienții nedeplasabili, urmând ca ulterior să se creeze echipele mobile în vederea vaccinării. „Pe parcursul zilei de ieri, medicii de familie au primit informarea cu privire la această nouă funcționalitate pe mail și prin sms, printr-un serviciu al Serviciului de Telecomunicații Speciale, existând astfel o modalitate de informare rapidă a cadrelor medicale din sistemul de sănătate”, se arată într-un comunicat de presă al DSP Iaşi. Potrivit documentului, medicii de familie au răspuns prompt acestei iniţiative, în decurs de numai câteva ore fiind înscrişi aproximativ o sută de pacienți nedeplasabili pe platforma informatică CAPESARO.
Aplicaţie pentru înscrierea în vederea vaccinării a persoanelor nedeplasabile, pusă la dispoziţie de DSP Iaşi
Filed in: Informațía zilei, Sănătate