Societatea Română de Pneumologie, cu sprijinul companiilor farmaceutice Astra Zeneca și Novartis, organizează începând cu data de 12 mai, o acțiune de testări gratuite pentru depistarea astmului, în cadrul campaniei „Astmul poate fi controlat!”. La această acțiune, care se va desfășura până la sfârșitul anului, sunt incluse 150 de spitale şi policlinici de specialitate, din 40 de judeţe ale ţării, lista completa a unităţilor participante şi a datelor de contact putând fi consultată la adresa www.invingeastmul.ro, testările făcându-se pe baza unei programări telefonice prealabile. „Testul se numeste spirometrie, nu doare şi nu necesită efort. Durează cinci minute, iar rezultatul se dă pe loc”, a declarat prof. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie. Ȋn 2012, Societatea Română de Pneumologie, a desfăşurat în 80 de centre „Programul Național de Educație și Evaluare în Astm Bronșic și Bronhopneumopatie Obstructivă Cronică“, timp de patru luni, prilej cu care au fost testaţi 37.036 de pacienți, dintre care 55% deja diagnosticaţi cu o boală pulmonară, sau cu risc crescut de dezvoltare a unei boli pulmonare . Dintre aceştia, 46% au fost diagnosticaţi cu astm bronşic și 54% cu BPOC. Astmul este o boală cronică de plămâni, caracterizată prin probleme recurente de respiraţie şi prin simptome ca lipsa de aer, respiraţie şuierătoare, senzaţie de apăsare în piept şi tuse. În timpul unei respiraţii normale, aerul circulă liber în şi afară din plămâni. Atunci când astmul nu este sub control, căile respiratorii sunt îngroșate, umflate şi inflamate şi sunt mult mai sensibile la schimbările de mediu. Aşa se produce o criză de astm. În timpul crizei de astm, mucoasa căilor respiratorii se îngustează, muşchii din jurului acesteia se contractă, iar mucusul blochează căile respiratorii din plămâni, ceea ce face respiraţia tot mai dificilă. Simptomele astmului variază in timp si adesea ele se agravează, în mod caracteristic, în timpul nopţii şi în primele ore ale dimineţii. Severitatea astmului variază, de asemenea, de la individ la individ. Cauzele astmului nu sunt încă bine înţelese şi creşterea vertiginoasă a prevalenţei acestei boli, peste tot în lume, constituie unul dintre cele mai mari mistere ale medicinei moderne. Controlul astmului este deopotrivă o necesitate şi un obiectiv realizabil. O persoană cu astm controlat este o persoană care: prezintă simptome minime sau zero, nu se trezeşte noaptea din cauza simptomelor, nu foloseşte deloc / foarte rar medicaţia de salvare, poate să facă efort fizic la fel o persoană obişnuită, are funcţia pulmonară normală sau aproape normală (măsurată prin probe specifice), nu are/are foarte rar crize de astm. Unul din indicatorii cei mai importanţi ai lipsei de control a astmului este spitalizarea. La nivel internaţional, obiectivul este reducerea spitalizărilor din cauza astmului cu 50% până în 2015.