Începe distribuirea pachetelor de igienă personală pentru persoanele defavorizate

Începând cu data de 3 februarie, Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială, va începe distribuirea de pachete de igienă acordate prin Programul operaţional ajutorarea persoanelor defavorizate (POAD), derulat de Uniunea Europeană, la sediul din şos. Naţională nr. 43, în intervalul orar 8.30 – 15.30, de luni până vineri inclusiv.

Beneficiarii pachetelor de igienă sunt:

  1. a) familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. b) familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. c) persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente, definite conform prezentei ordonanţe de urgenţă, şi în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, precum şi persoanele care locuiesc în aşezările informale.

Pachetele de igienă conțin: Periuță de dinți (5 buc.), Pastă de dinți 75 ml (4 buc.), Săpun lichid 500 ml (1 buc.), Șampon copii 800 ml (1 buc.), Șampon adulți 500 ml (1 buc.), Detergent granule pentru rufe colorate 900 g (1 buc.), Detergent granule pentru rufe albe 1800 g (1 buc.).

Distribuirea pachetelor se va face astfel:

 

Pentru listele inițiale (respectiv beneficiarii de venit minim garantat și / sau de alocație pentru susținerea familiei): 45 de zile calendaristice de la data primirii pachetelor. Pentru listele suplimentare (respectiv beneficiarii în situații critice de viață ori persoane dependente): 15 zile calendaristice de la data finalizării distribuției listlelor inițiale).

Pentru beneficiarii de venit minim garantat sau alocație pentru susținerea familiei eliberarea pachetelor se va face pe baza documentului de identitate în original titularului beneficiului acordat, pe baza listelor întocmite de aparatul de specialitate a Primarului, pentru persoanele/familiile pentru care sunt întrunite condițiile de acordare.

Pentru beneficiarii de pe listele suplimentare sunt necesare:

– cererea beneficiarului sau sesizarea primită de la o terță persoană;

– certificatul de încadrare în grad de handicap;

– ancheta socială efectuată de personalul specializat, care să ateste starea de vulnerabilitate în care solicitantul se află.

Persoanele care se încadrează în mai multe categorii dintre cele prevăzute la alin. (1) beneficiază de pachetele cu alimente şi produsele de igienă aferente unei singure categorii din care fac parte la data acordării ajutoarelor alimentare şi/sau asistenţei materiale de bază.

Nu primesc ajutoare alimentare sau pachete de igienă persoanele care:

 

– se află în perioada de satisfacere a stagiului militar;

– execută pedepse privative de libertate;

– au domiciliul sau reşedinţa în străinătate;

– beneficiază de îngrijire în servicii sociale în regim rezidenţial, publice sau private;

– mostenitorii persoanelor decedate.

Aducem la cunoștiința viitorilor beneficiari că este necesară depunerea unei solicitări scrise pentru acordarea pachetelor alimentare sau pachetelor de igienă doar pentru persoane aflate temporar în situaţii critice de viaţă (persoanele victime ale calamitaților naturale, persoanele dependente etc.) la sediul Direcției de Asistență Socială, din Iași, str. Mitropolit Varlaam nr. 54.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;