A crescut numărul cazurilor de fraudare a consumului de energie electrică şi gaze naturale, înregistrate în acest an

Specialiștii E.ON au identificat, de la începutul anului și până în prezent, aproximativ 240 de intervenţii în scop de fraudă la contoare de energie electrică şi gaze naturale în judeţele din Moldova. Astfel, potrivit reprezentanților companiei, cele mai multe cazuri de modificare a aparatelor de măsură pentru înregistrarea unui consum de energie electrică/gaze naturale mai mic decât cel real au fost descoperite, în acest an, în Bacău, Neamţ şi Iaşi, în timp ce în Suceava, Botoşani şi Vaslui au fost identificate astfel de situaţii doar la contoarele de energie electrică. Aceste cazuri au fost descoperite atât în urma verificărilor realizate la instalaţiile de distribuţie de către personalul specializat, cât şi în urma sesizărilor primite de la clienţi. ”Compania noastră efecuează periodic verificări şi atrage atenţia persoanelor care consumă sau au intenţia de a consuma fraudulos energie electrică şi/sau gaze naturale cu privire la riscurile la care se expun. Furtul de energie şi/sau gaze naturale constituie infracţiune prevăzută şi sancţionată de Codul Penal, iar identificarea acestor situaţii constituie o preocupare permanentă a companiei noastre, prin echipe specializate”, se precizează într-un comunicat al Departamentului Comunicare Corporatistă al  E.ON România. Reprezentanții companiei atrag atenția asupra faptului că intervenţiile neautorizate şi utilizarea unor instalaţii improvizate pot genera oricând accidente grave sau incendii, ducând la pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale importante, fiind în interesul consumatorilor şi spre beneficiul lor să semnaleze cazurile de furt de energie şi/sau gaze naturale, pentru ca astfel de situaţii să poată fi stopate. De remarcat că, numai în ultimul an, 20 de persoane din județele Moldovei au fost condamnate la închisoare pentru furt de energie electrică, acestea primind pedepse ce variază între șase luni şi șase ani de închisoare, stabilite prin sentinţe definitive şi irevocabile sau prin sentinţe în prima instanţă.

Filed in: Economic

Comments are closed.

;