Primarul Mihai Chirica este nemulţumit de stadiul lucrărilor de reabilitare şi modernizare a Băii Tueceşti, proiect care nu se încadrează în graficul stabilit iniţial de constructor. De asemenea, şeful municipalităţii ieşene s-a arătat deranjat şi de ritmul de lucru de pe şantierul Grădiniţei cu program prelungit din cartierul Dacia, motiv pentru care s-a dispus schimbarea executantului investiţiei. „Am avut, recent, o întâlnire şi cu cei care lucrează la grădiniţa din Bucium. Acolo, lucrurile merg altfel, structura construcţiei este deja ridicată şi lucrările decurg conform graficului, lucru care ne face încrezători că finalizarea investiţiei ar putea avea loc chiar mai devreme decât termenul prevăzut în contract. De asemenea, am avut o întâlnire şi constructorul care lucrează la investiţia din zona străzii Cicoare. Tuturor le-am transmis că voi sta cu ochii ca pe butelie, pentru a vedea cum decurg lucrările. 2023 este ultimul an în care mai putem beneficia de exerciţiul financiar 2014 – 2020 al Uniunii Europene pe Programul Operaţional Regional şi, de aceea, trebuie să ne încadrăm perfect în această limită de timp pentru a încheia toate proiectele incluse în axele respective”, a afirmat primarul.
Primarul, nemulţumit de stadiul lucrărilor de reabilitare a Băii Turceşti
Filed in: Administrație, Informațía zilei