Programul Cinematografului “Ateneu” în săptămâna 1 – 7 martie

Lungmetrajul Berliner, în regia lui Marian Crișan, va putea fi văzut, în premieră, la Cinema Ateneu. La proiecția de gală de pe 5 martie 2021, spectatorii se vor întâlni cu îndrăgiții actori Ion Sapdaru și Ovidiu Crișan, alături de regizorul Marian Crișan.

Cel de-al patrulea lungmetraj al regizorului îl urmărește pe Mocanu, un politician în plină campanie pentru un loc în Parlamentul European, care rămane blocat la Salonta, un mic orășel de provincie, de unde hotărăște să-și continue campania electorală. Sediul de campanie va fi chiar casa unuia dintre săteni, tractorist de meserie, de unde politicianul va derula un plan cameleonic.

În avanpremieră, rulează Another round / Încă un rând, unde vom vedea patru prieteni, toți profesori la liceu, ce vor decide să pună în practică teoria unui psiholog norvegian, conform căreia oamenii s-ar fi născut cu un deficit de alcool în sânge și că un consum moderat ne deschide mințile, ne face mai creativi și mai relaxați. Deși, la început, rezultatele sunt încurajatoare, situația scapă rapid de sub control.

Filmul Servitorii / Servants aduce în atenție un subiect controversat în Europa de Est, inclusiv în România: colaborarea preoților cu regimul totalitar. În rolul principal îl vom vedea pe actorul Vlad Ivanov, ofițer al poliției politice, cel însărcinat să-i urmărească, să-i convertească și, în final, să-i înlăture pe cei care refuză să colaboreze.

Adevărul / La vérité, cel mai nou film al regizorului japonez Hirokazu Kore-Eda, care a deschis ediția din 2019 a Festivalului Internațional de Film de la Veneția, vorbește despre legături de familie, decepție și responsabilitate, combinând drama și comedia.

Patrula cățelușilor și Lassie se întoarce acasă sunt filmele ideale pentru toată familia, dar mai ales pe placul celor mici.

Biletele pot fi achiziționate de pe www.cinemaiasi.ro sau de la casieria Ateneului Național din Iași. Proiecțiile sunt organizate cu respectarea măsurilor de siguranță și distanțare.

 

Filmele vor putea fi vizionate conform programului, astfel:

 

1 martie 2021

Ora 18.00 – “Servitorii” – Servants – (regia Ivan Ostrochovský ) – AP 12

Ora 20.00 – “The Truth” – La vérité  – (regia Hirokazu Koreeda) – AP 12

 

3 martie 2021

Ora 18.00 – “The Truth” – La vérité  – (regia Hirokazu Koreeda) – AP 12                             

Ora 20.00 – “Servitorii” – Servants – (regia Ivan Ostrochovský ) – AP 12

 

5 martie 2021

Ora 18.00 – “Berliner”- (regia Marian Crișan) – PREMIERĂ – PROIECȚIE DE GALĂ ÎN PREZENȚA ECHIPEI – AP 12

Ora 20.00 – “Încă un rând” – Another round – (regia Thomas Vinterberg) – AVANPREMIERĂ – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani

 

6 martie 2021

Ora 14.00 – “Lassie se întoarce acasă” – Lassie come home – (regia Hanno Olderdissen) – 2D – DUBLAT – AG

 

7 martie 2021

Ora 14.00 – ”Patrula cățelușilor” – Paw Patrol: Ready, Race, Rescue! – (regia Charles E. Bastien) – 2D – DUBLAT – AG

 

 

Preț bilet normal: 12 lei

Preț bilet proiecție de gală: 15 lei

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;