Alimentarea cu gaze naturale în condiții de siguranță și racordarea de noi consumatori la sistemul de distribuție a gazelor naturale sunt obiectivele principale ale Delgaz Grid, un rol important în realizarea acestora revenind investițiilor derulate de companie. Astfel, sistemul de distribuție a gazelor naturale din județul Iași a fost înlocuit, anul trecut, pe o lungime de aproximativ 15 kilometri, principalele lucrări fiind în zonele Albineț, Copou, Tătărași și Nicolina, din municipiul Iași, precum și în orașul Tg. Frumos. Totodată, s-au realizat și lucrări de protecție catodică a conductelor din oțel, în localitățile Miroslovești și Budăi, în timp ce la Războieni a fost pusă în funcțiune o stație de reglare-măsurare a gazelor naturale. Lucrări importante s-au derulat și pentru extinderea sistemului de distribuție, fiind puși în funcțiune aproximativ 35 kilometri de rețele ce deservesc noi consumatori. “Investițiile în modernizarea sistemului de distribuție reprezintă o prioritate și în acest an, în județul Iași fiind programate înlocuiri ale rețelei de gaz pe o lungime de 21 kilometri, valoarea investițiilor depășind 8,7 milioane de lei. Cele mai importante lucrări prevăzute a fi demarate sunt în zonele Lascăr Catargi, Nicolina și CUG, din municipiul Iași, dar și în orașul Tg. Frumos”, se precizează într-un comunicat al Delgaz Grid.
Peste 10,3 milioane de lei în modernizarea şi extinderea reţelei de distribuţie a gazelor naturale din judeţul Iaşi
Filed in: Economic, Informațía zilei