Primul pas pentru implementarea planului de transport integrat al Zonei Metropolitane Iaşi

La sfârşitul săptămânii, la Iaşi a fost constituită Asociația Metropolitană de Transport Public Iași (AMTPI), organizaţie neguvernamentală care urmează să reprezintă instrumentul legal prin care Consiliul Județean Iași, împreună cu Primăria Municipiului Iași și cele 15 comune din zona metropolitană, vor putea colabora pentru identificarea unui plan de transport metropolitan coerent, care să asigure un sistem de mobilitate inteligentă pentru zona periurbană a municipiului Iaşi. “Este o primă etapă dintr-un program pe care l-am propus înainte de preluarea mandatului și mă bucur să văd că începe să se concretizeze. În tot acest demers stă și unul dintre obiectivele noastre de a eficientiza transportul public, concomitent cu implementarea măsurilor de protecție a mediului prin introducerea trenului metropolitan ca mijloc de transport alternativ”, a declarat Costel Alexe, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, iniţiatorul constituirii acestei asociaţii. În cadrul Adunării Generale a AMTPI a fost aprobat actul constitutiv şi statutul asociaţiei și au fost aleşi prin vot membrii Consiliului Director. Astfel, în funcţia de președinte al Consiliului Director al Asociaţiei Metropolitane de Transport Public Iaşi (AMTPI) a fost ales Costel Alexe, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, iar ca prim-vicepreședintele Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi. Benoni Moruzi, primarul comunei Aroneanu, Ion Tănasă, primarul comunei Popricani și Dan Niţă, primarul comunei Miroslava au fost aleşi în funcţia de membri ai AMTPI. “Urmează să înscriem asociația în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, pentru a trece apoi la implementarea soluțiilor pentru modernizarea transportului public din Zona Metropolitană Iaşi”, a mai precizat Costel Alexe, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi şi preşedinte al Asociaţiei Metropolitane de Transport Public Iaşi.

Filed in: Administrație

Comments are closed.

;