Începând din luna aprilie, ieşenii vor putea călători cu avionul către Dublin, odată cu introducerea unei cursei directe care va face legătura între Iaşi şi capitala Republicii Irlanda. Zborul, cu o frecvenţă bisăptămânală, va fi operat de compania HiSky, a anunţat duminică Costel Alexe, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi. ,,Aeroportul Iași devine poarta de comunicare a județului nostru și a întregii regiuni cu Europa. Am început anul într-un ritm accelerat pentru dezvoltarea aeroportului, am intrat în linie dreaptă cu proiectul de modernizare, iar rezultatele încep deja să se vadă. Vom continua în aceeași dinamică pentru ca Iașul să fie conectat cu marile orașe europene, iar obiectivul nostru de a dubla numărul pasagerilor procesați să devină realizabil în acest mandat”, a declarat Costel Alexe. Reamintim că începând cu data de 21 mai va inaugurată şi cursa directă Iaşi – Frankfurt, cu o frecvenţă de patru ori pe săptămână, operată de compania Lufthansa.