Parcare subterană cu 230 de locuri în centrul Iașului

În câțiva ani, traficul infernal existent în prezent în centrul Iașilor ar putea fi decongestionat, odată cu realizarea de către Primărie a unei parcări subterane, cu o capacitate de 230 de locuri, în zona actualei esplanade din fața Teatrului Național. Documentația tehnică privind realizarea acestui obiectiv a fost aprobată déjà de Consiliul Local Municipal (CLM), în prezent lucrându-se de  elaborarea studiului de fezabilitate al proiectului. Documentaţia vizează reamenajarea a aproximativ 20.000 metri pătraţi, aici fiind inclusă atât suprafaţa esplanadei, cît și cea a zonei din lateralul Teatrului Naţional, până la statuia lui Miron Costin. Conform proiectului, reamenajarea spaţiului şi realizarea unei parcări subterane în zona actualei esplanade din fața Teatrului Național se ridică la aproximativ 82 milioane de lei. „Suntem acum în stadiul documentaţiei pentru studiul de fezabilitate. Avem nevoie de timp pentru a pregăti actele necesare pentru ca acest proiect să poată intra pe finanţare europeană în programul 2014 – 2020. Fondurile UE sunt o şansă pentru a putea realiza la Iaşi investiţii importante. Proiectul va fi supus dezbaterii publice în perioada următoare”, a declarat primarul Gheorghe Nichita. Arhitecţii au redesenat esplanada Teatrului Naţional pentru a completa amenajările ce se desfăşoară în acest moment pe bulevardul Ştefan cel Mare şi strada I.C. Brătianu. Potrivit specialiștilor, refacerea esplanadei presupune punerea în valoare a axei vizuale dintre două monumente symbol și anume Teatrul Naţional şi Catedrala Mitropolitană. Regândirea spaţiului urbanistic prevede amenajarea de spaţii verzi deschise, cu păstrarea aliniamentului de platani dinspre strada I.C. Brătianu. „Deschidem o axă vizuală importantă între monumentele din zonă. Spaţiile verzi vor fi deschise, vor exista fântâni arteziene moderne şi va fi schimbat iluminatul arhitectural al parcului. Vegetaţia înaltă, arborii vor fi păstraţi pe  lateralele dintre strada Brătianu şi sediul Primăriei, pe centru esplanadei fiind prevăzută vegetaţie de talie mică”, a precizat arhitectul Daniel Vişan, vicepreședintele Ordinului Arhitecților din România – filiala Iași. În cadrul reamenajării urbanistice a spaţiului a fost inclusă şi suprafaţa de teren cuprinsă între strada Cuza Vodă – statuia Miron Costin şi Teatrul Naţional. Practic, zona ”Teatru Cub” va fi complet transformată, pentru a deveni un parc modern, iar în zona statuii cronicarului va fi realizată o piaţetă. Amenajarea spaţiului verde va pune în valoare situl arhitectonic al Teatrului Naţional şi va deschide vizual şi peisagistic legătura dintre Casa Balş – sediul Filarmonicii – Teatrul Naţional.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;