Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Cultură Iași, organizează, la Palatul Culturii, în perioada 10 martie – 4 aprilie 2021, expoziția de grafică și pictură TRAIAN MOCANU – In Memoriam (1954 – 2020), ce reunește lucrări din perioada 2000-2020, din seriile Relicvarii I, II și III, Tainițe și Atelier. Pictorul, graficianul, poetul și eseistul Traian Mocanu s-a născut la 26 august 1954 la Iași, iar în 1977 a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. Dintre expoziţiile personale menționăm: 1976 – Casa de Cultură „Grigore Preoteasa”, Bucureşti; 1977 – Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, Bucureşti; 1979 – „Hanu cu tei”, Bucureşti; 1985 – „Cupola”, Iaşi; 1986-1987 – „Cronica”, Iaşi; Galeriile „Ştefan Dumitrescu”, Iaşi; 1988 – „Trianon”, Iaşi; 1989 – „Cupola”, Iaşi; 1990 – „Interarta”, Chişinău; 1991 – „Cupola”, Iaşi; 1992 – Augsburg, Germania; 1994 – „Casa Pogor”, Iaşi; 1995 – Centrul Cultural Român, Paris; 1997 – Schelfteia Gallery, Suedia; 1998 – Centrul Cultural Român New York; Casa Americii Latine New York; Soho Gallery New York, SUA; 1999 – Inard Gallerz Toronto, Canada; 2000 – „Cupola”, Iaşi, 2002 – Centrul Cultural Român Budapesta şi Viena; 2003 – Halle, Magdeburg; 2004- Galeria „Cupola”, Iaşi; 2007- Galeria „Cupola”, Iaşi; 2008 – Galeria „Ateneu” Iaşi; 2009 – Galeria „Dana” Iaşi, 2010 – Galeria “Colorida Sf. Helena”, Lisabona; 2013 – Galeria “Santa Maria”, Lisabona; 2014 – „Galeria Dana”, Iaşi, 2018 – Galeria „Dana”, Iaşi. Lucrări în colecţii particulare: Franţa, Grecia, SUA, Canada, Israel, Italia, Mexic, Anglia, Turcia, Suedia, Portugalia, Martinica ş.a. În domeniul literaturii, artistul s-a remarcat prin volumele de versuri: „La marginea nimicului”, Ed. Junimea, Iaşi, 1997 (premiu pentru debut al Asociaţiei Scriitorilor Iaşi), „Iluzia ontică”, Ed. Gramma, Iaşi, 2002, „Atelierul – mocanorfoze I”, Ed. T, Iaşi, 2007; „Atelierul – mocanorfoze II”, Ed. Cronica, Iaşi, 2011; „Mielul de apă”, Ed. Cronica, 2012; „Efemeride”, Ed. Cronica, 2014. Premii: 1995 – Premiul Revistei „Cronica”; 1995 – Premiul „Vasile Pogor”; 2002 – Premiul UAP – pictură; 2003 – Premiul de excelenţă UAP – pictură; 2009 – Premiul „Teiul de Aur”, Botoşani; 2010 – Premiul „Ilie Gravorul” la Salonului Internaţional de Carte, ediţia a 19-a, Chişinău. Recunoscut de critica de artă şi apreciat de public şi de colecţionari pentru uşurinţa cu care putea traduce o stare printr-un portret ori o atmosferă prin peisaj, Traian Mocanu trăia cu intensitate latura abstractă a picturii sale, uneori cu o tentă lirică ce îmblânzea descărcările şi „epifaniile” plastice. Expoziţiile de anvergură organizate în Iaşi, Bucureşti, în Europa sau în Statele Unite au inclus, exclusiv, criptările ascunse în pastă, desfăşurate pe mari dimensiuni de pânză, fiind semne că în această latură a creaţiei sale a găsit cheia cu care a deschis o lume a formelor absente figurativ, a formelor ce dirijează ochiul înspre un centru ordonator, ce instaurează înţelegerea picturii ca experienţă autentică a trăirii artistice. Întreaga sa carieră şi experienţă cu abstractul a cuprins, aşa cum este firesc, mai multe serii de autor, intitulate sugestiv în funcţie de perioada la care facem referire: Urmele luminii I şi II, Tectonica, Sere, Solare, Bestiar, Relicvarii I, II şi III, Tainiţe I şi II, Atelier, fiecare dintre ele dezvoltându-se din precedent. Expoziția va fi prezentată de scriitorul Grigore Ilisei și criticul de artă dr. Maria Bilașevschi, în cadrul vernisajului ce va avea loc miercuri, 10 martie, ora 17.00, la Muzeul de Artă, ocazie cu care va fi lansat albumul „Traian Mocanu – Pictură și grafică 2000 – 2020”. Curator este Valentina Druțu, șef Muzeul de Artă. Conceptul expozițional include și un finisaj ce se va desfășura pe 31 martie 2021, ora 12.00. Invităm publicul să viziteze această expoziție cu biletul aferent Muzeului de Artă, de marți până duminică, între orele 10.00 – 17.00 (ora 16.30, ultimul bilet).
Expoziție de grafică și pictură TRAIAN MOCANU – In Memoriam (1954 – 2020), la Palatul Culturii
Filed in: Cultură, Informațía zilei