Singura secție pediatrică de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă din Moldova va fi înființată la Iași

Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, împreună cu Alina Belu, managerul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași și Sidonia Susanu, medic primar chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă  au prezentat astăzi, într-o conferință de presă, proiectul de reorganizare a activității și structurii organizatorice a unității medciale. Şeful Executivului judeţean a anunţat cu acest prilej că începând cu luna aprilie, în cadrul spitalului va fi înființată secția de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă. Proiectul pentru înființarea secției, inițiat de managerul spitalului Alina Belu, împreună cu președintele Costel Alexe, a fost votat în ședința extraordinară a Consiliului Județean Iași din 12 martie. Astfel, la Iași va funcționa singura secție de chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă pentru copii din Moldova și a doua din România, cu 30 de paturi, dintre care zece vor fi destinate Unității Funcționale de Arși, iar 20 de paturi Compartimentului de chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă. Anual, în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași sunt internați, în medie, 160 pacienți cu arsuri de grade diferite la care se adaugă și cei tratați în ambulatoriu. Până acum, cazurile cu arsuri de peste 20% din suprafața corpului erau transferate la București. „Administrația Consiliului Județean trebuie să fie un sprijin pentru comunitatea medicală ieșeană. De la preluarea mandatului, am susținut cu prioritate proiectele din domeniul sănătății: dezvoltarea infrastructurii medicale, reparații în unitățile spitalicești și reorganizarea activității pentru a răspunde mai bine nevoilor pacienților. Mă bucur mult că am reușit înființarea acestei secții atât de mult așteptată de medici și de părinți. Va fi a doua secție din ţară care va putea primi cazurile pacienților arși și singura din Moldova. Confirmăm astfel poziția Iașului ca centru regional de excelență medicală și interesul nostru real de a pune Iașul pe harta marilor centre pediatrice din Europa de Est”, a declarat Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași. „Modificarea de structură a fost realizată cu sprijinul Consiliului Județean. Cei din administrația județului au fost lângă noi, au înțeles necesitatea noilor specializări, au avizat în urgență, totul în beneficiul pacientului.”, a afirmat, la rândul ei, Alina Belu, managerul Spitalul de Copii „Sf. Maria”. „În numele copiilor îi mulțumesc președintelui Consiliului Județean Iași pentru tot sprijinul. Din 2010 și până în prezent, tratamentul copilului ars se desfășoară conform protocoalelor Asociației Europene de Arsuri care au fost destul de greu de implementat din cauza lipsei infrastructurii. În ultimele trei luni procesul de conformitate a spitalului în această direcție s-a concretizat și finalizat. Funcționăm deja ca Unitate de Arși iar în acest moment serviciul este ocupat în proporție de 80 la sută de pacienți cu arsuri”, a declarat Sidonia Susanu, medic primar chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;