A fost înființat Clusterul Inovativ Regional EURONEST IT&C Hub

La inițiativa președintelui Consiliului Județean Iași, Cristian ADOMNIȚEI, astăzi a fost constituit Clusterul Inovativ Regional EURONEST IT&C Hub. La eveniment au participat mai mulți Secretari de Stat, importanți reprezentanți ai mediului de afaceri, administrației publice și mediului universitar. „În prezența a opt ministere, reprezentate prin Secretarii de Stat, a 13 companii private, a 4 universități, a Camerei de Comerț și Industrie Suceava și a Federației Patronatului IMM-urilor din Suceava, am semnat documentele constituirii primului cluster IT&C din Iași. Este al doilea cluster ca dimensiune și relevanță din România, după cel din Cluj-Napoca. Prin munca susținută pe care o vom depune, Iașul se va situa în scurt timp pe primul loc în țară în acest domeniu. Toate entitățile membre ale clusterului aduc resursele lor pentru a genera plusvaloare și proiecte comune, finanțate în principal prin fonduri europene. Industria IT&C are o valoare foarte mare în Produsul Intern Brut al Județului Iași, iar potențialul de creștere al acesteia este ridicat. Trebuie să luptăm pentru bunăstarea generată de aceste companii și pentru creșterea acesteia. Dacă nu vom realiza proiecte precum cel de astăzi, Iașul riscă să piardă locul pe care îl are în această industrie, care este extrem de competitivă”, a declarat Cristian ADOMNIȚEI, președintele Consiliului Județean Iași.

Demersurile de constituire au fost inițiate de către președintele Consiliului Județean Iași în luna decembrie 2012. Acestea au avut în vedere să recupereze decalajul față de zone precum Timișoara, Târgu-Mureș sau Cluj-Napoca, unde autoritățile și mediul de afaceri s-au asociat pentru a susține dezvoltarea economică inteligentă și sustenabilă încă din 2011. Clusterul, ca pol de creștere concentrat pe cercetare, dezvoltare, inovare și servicii IT, aduce împreună companii de profil din regiune (1.000+ angajați), patru instituții de învățământ superior și de cercetare și organizații publice/facilitatori externi cu experiență relevantă în telecom, creative industries, software development, outsourcing, dispozitive mobile, e-servicii, servicii financiare etc.

Membrii fondatori ai clusterului sunt:

1.       Consiliul Județean Iași, Consiliul Județean Bacău, Consiliul Județean Botoșani, Consiliul Județean Neamț, Consiliul Județean Suceava, Consiliul Județean Vaslui – prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST

2.       Primăria Municipiului Iași

3.       Capgemini Services Romania S.R.L.

4.       Centric IT Solutions Romania

5.       Dicode Ltd.

6.       Embarcadero Technologies

7.       Entreprise Business Systems S.R.L.

8.       Focality

9.       Green Soft

10.     Intelligent Bee Web S.R.L.

11.     NESS

12.     RomSoft S.R.L.

13.     Software Vision Business

14.     Teamnet International

15.     The Red Point S.A.

16.     Travel Tech S.R.L.

17.     Oameni și companii

18.     Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași

19.     Universitatea Tehnică Gh. Asachi, Iași

20.     Universitatea Vasile Alecsandri, Bacău

21.     Universitatea Ștefan cel Mare, Suceava

22.     Camera de Comerț și Industrie Suceava

23.     Federația Patronală IMM din Județul Suceava

 Obiectivele generale asumate de cluster și de structurile sale executive vizează în primul rând promovarea și susținerea intereselor comune ale sectorului de IT&C din România și din Regiunea Nord-Est în relația cu statul și cu organismele de reglementare europene din domeniu, instituirea și susținerea unor paradigme moderne de dezvoltare a afacerilor membrilor săi – inclusiv prin furnizarea de soluții și servicii informatice inovative, care să contribuie la o cultură organizațională durabilă și competitivă. În mod specific, se urmărește îmbunătățirea capabilităților și capacității acestui sector de activitate, prin întărirea parteneriatelor intra-regionale, dar și inter-regionale, dezvoltarea de noi parteneriate europene și internaționale, organizarea de cursuri de formare pentru a asigura un înalt nivel de calificare și adaptare la evoluțiile tehnologice din domeniu, dezvoltarea infrastructurii necesare pentru a susține apariția unor noi afaceri și accelerarea celor existente, asigurarea promovării internaționale a capabilităților și produselor dezvoltate în interiorul clusterului printr-o strategie de marketing eficientă.

Tot astăzi a avut loc și prima reuniune a Consiliului Strategic al Clusterului. Consiliul Strategic este un organ consultativ, de reprezentare, ne-executiv, alcătuit din personalități din cele mai relevante domenii (financiar, economic, politic, de consultanță/lobby, educație și cercetare etc.).

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;