Bustul scriitorului Octavian Goga, dezvelit astăzi la Iaşi

Joi, 1 aprilie, se împlinesc 140 de ani de la nașterea marelui român Octavian Goga. Cu această ocazie, de la ora 12.00, va avea loc inaugurarea unui bust al poetului, ce va fi amplasat în Copou, la intersecția dintre bulevardul Carol I și str. Gheorghe Asachi. Este primul monument de for public din municipiul Iași dedicat acestei personalități a istoriei noastre. Bustul lui Octavian Goga, realizat în anul 1991 de sculptorul transilvănean Victor Cristea la Sighișoara, a fost achiziționat de Ateneul Național din Iași anul acesta și recondiționat de artistul plastic Ciprian Stratulat. Totodată, va fi dezvelită și o placă informativă la casa în care a locuit Octavian Goga în perioada Primului Război Mondial, ce se află în str. Gheorghe Asachi nr. 9. “Din cauza restricțiilor ce privesc manifestările publice, ceremonia va avea un caracter restrâns, doar în prezența primarului municipiului Iași, Mihai Chirica și a managerului Ateneului Național din Iași, Andrei Apreotesei, celelalte instituții publice administrative, culturale sau educaționale invitate și doritoare vor participa la eveniment doar prin trimiterea de coroane sau jerbe de flori”, se arată într-un comunicat al Ateneului Naţional din Iaşi. Octavian Goga s-a născut la 1 aprilie 1881 în satul Rășinari (judeţul Sibiu) și a fost poet, politician, ministrul internelor, ministrul culturii, prim-ministru al României și vicepreședinte al Academiei Române. Statui sau busturi ale omului de stat se mai găsesc în Cluj Napoca, Alba Iulia, Sibiu, Sighet, Rășinari și Ciucea, iar unități de învățământ ce îi poartă numele se află în București, Cluj Napoca, Oradea, Sibiu, Satu Mare, Baia Mare, Sighișoara și Miercurea Ciuc. Tot în cadrul manifestărilor programate joi, 1 aprilie, de la ora 13.00, la Ateneul Național din Iași va avea loc vernisajul expoziției „Octavian Goga, 140 de ani de la nașterea poetului nemuriri noastre”.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;