Călătorie în timp pe patru roți. Mașinile americane și britanice care au scris istorie, expuse la Palas

Mașinile de epocă nu sunt simple autoturisme, ci sunt piese de colecție, la fel de valoroase precum o creație de artă. Câteva dintre aceste celebre minuni ale tehnologiei pot fi admirate la Palas, unde sunt expuse zece mașini produse în Statele Unite ale Americii și în Marea Britanie, în perioada 1914-1977. Acestea ne vor reaminti care era definiția eleganței și a rafinamentului înainte ca era vitezei să schimbe accentul de la personalitate și estetică către putere. După ce îți faci selfie cu mașina favorită, poți câștiga vouchere pe care să le transformi în must have-uri necesare unui gentleman.

 

Luna martie a fost despre femei, însă luna aprilie vine cu surprize și pentru bărbați, la Palas. Astfel, iubitorii mașinilor de colecție pot admira, în Atriumul Palas Mall, în perioada 1-11 aprilie 2021, 5 autoturisme americane și 5 britanice și vor decide care este automobilul preferat și în spatele cărui volan și-ar dori să fie. La Palas a sosit celebrul Corvette 1976, numit de americani și America’s Sports Car, o mașină simbol produsă de Chevrolet, care în timp a devenit sinonimul libertății și al aventurii pentru pasionații din întreaga lume. Expoziției i s-a alăturat și Dodge DU 1935, produs în serie limitată de doar 193 de exemplare și care a surprins pe toată lumea cu design-ul său. Tot aici poate fi văzut superbul Model T 1914 de la Ford, ce a revoluționat istoria automobilulului și pentru care a fost aleasă culoarea neagră, creatorul său Henry Ford spunând că „Orice client poate avea o mașină în culoarea preferată, dacă aceasta este neagră”. Prezent este și succesorul modelului T, Modelul A, pentru construirea căruia fabricile Ford au fost închise aproape un an și pentru care cererea din partea publicului a fost uriașă. Gama Ford este completată de Mustang 1966, ce s-a bucurat de faimă încă din anii `60, fiind folosit în multe filme de acțiune de la Hollywood.

La fel de spectaculoase sunt și mașinile britanice. Bentley S1 a venit în anul 1955 cu un aspect cu totul nou, sportiv și modern pentru acea epocă, iar modelul expus la Palas este a 80-a mașină produsă de Bentley și a aparținut Lordului Robert W., ce a folosit-o ca mașină personală la castelul său din Northampton. Câțiva ani mai târziu a fost produs Bentley S3, un automobil de lux ce poate fi de asemenea văzut la Palas. Cu siguranță va atrage atenția și Jaguar E-Type 1971, o combinație între frumusețe, performanță și competitivitate, ce în 2008 a fost desemnată în The Daily Telegraph pe locul întâi în top 100 cele mai frumoase mașini din lume, iar Enzo Ferrari a denumit-o „Cea mai frumoasă mașină produsă vreodată”. Un alt autoturism remarcabil, produs în doar 200 de exemplare, este Vanden Plas Princess Limousine pe care și trupa Beatles a folosit-o ca limuzină personală în primul lor turneu european. Rolls Royce Silver Shadow 1977 încheie lista mașinilor expuse. Acest model a avut cel mai mare succes și cel mai mare volum de vânzări din gama Rolls-Royce.

Fiecare model va avea afișate informații, astfel încât vizitatorii să poată vedea evoluția tehnologică și diferențele în ceea ce privește designul și particularitățile de construcție. Și pentru că ai parte de astfel de experiențe de puține ori în viață, nu rata momentul și fă-ți selfie-uri cu mașinile de colecție preferate, dar și la photo corner-ul special amenajat lângă Modelul T de la Ford. Surprizele nu se opresc aici, iar mai multe detalii poți afla pe www.palasmall.ro.

Filed in: Informațía zilei, Timp liber

Comments are closed.

;