Conducătorii auto din municipiul Iaşi precum şi cei care tranzitează oraşul vor avea posibilitatea de a găsi mai uşor un loc de parcare cu ajutorul unei aplicaţii care poate fi descărcată direct de pe telefoanele inteligente. Acest lucru este posibil ca urmare a implementării de către autorităţile locale a unui proiect care presupune montarea de senzori electronici în parcările publice din municipiu. „Am reuşit în această iarnă să finalizăm introducerea celor 970 de senzori de parcare, soluţie pe care am implementat-o în urma participării la mai multe târguri internaţionale, la care au fost prezentate astfel de modalităţi moderne de gestionare a parcărilor publice”, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, primarul Mihai Chirica, care a precizat că valoarea totală a proiectului se ridică la suma de 840.000 de lei. Senzorii sunt conectaţi la sistem prin wireless, au o durată medie de viaţă a bateriei de cinci ani şi pot funcţiona la temperaturi între minus 30 de grade Celsius şi plus 65 de grade Celsius. „La reţeaua de senzori se adaugă şi gestiunea parcărilor cu parcometre, acţiune care se derulează deja în municipiu şi care, desigur, favorizează administrarea mult mai uşoară a locurilor de parcare”, a adăugat edilul. Astfel, toţi cei care vor accesa platforma pusă la dispoziţie de municipalitate vor putea şti în orice moment câte locuri de parcare sunt libere în oraş. „Aplicaţia poate fi descărcată de către utilizatori din App Store şi Google Play, aceasta fiind compatibilă atât pe IoS cât şi pe Android. Prin intermediul acestei aplicaţii sunt afişate locurile de parcare, împreună cu starea lor în timp real. Se oferă posibiltiatea de plată imediată, prin orice mijloc posibil, inclusiv prin SMS. Odată accesată aplicaţia, aceasta va identifica imediat cel mai apropiat loc de parcare faţă de destinaţia utilizatorului şiş va ghida pe acesta către cel mai apropiat loc de parcare”, a declarat primarul. Cei 970 de senzori au fost instalaţi în parcările publice din str. Anastasie Panu, str. Armeană, str. Costache Negri, Casa de Cultură a Studenţilor, Golia, Hala Centrală, Independenţei, Mitoc Moldova, Piaţa Nicolina, Prmăria Municipiului Iaşi (în spate), Policlinica „Sf. Spiridon”, Bulevardul Primăverii, Bulevardul Socola, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” şi Cinematograful „Victoria”.
Aplicaţie privind situaţia locurilor de parcare din municipiu, lansată de Primărie
Filed in: Administrație, Informațía zilei