Zece pacienţi internaţi în acest moment în unitatea mobilă de terapie intensivă de la Spitalul de Boli Infecţioase

În acest moment, în unitatea mobilă de terapie intensivă instalată în curtea Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, cu o capacitate de 12 paturi, sunt internaţi zece pacienţi aflaţi în stare gravă, din care trei de la Bucureşti, care au fost transferaţi la sfârşitul săptămânii trecute, pe cale aeriană, de la Bucureşti, unul de la Buzău şi şase de la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) de la Spitalul Clinic Judeţean „Sfântul Spiridon” din Iaşi. „Aşa cum bine se ştie, unitatea mobilă de terapie inrtensivă este racordată la toate utilităţile, iar din punct de vedere al asigurării oxigentului pentru tratamentul pacienţilor, unitatea este racordată, printr-un circuit separat, la două stocătoare de oxigen. De asemenea, mai avem un stocător de oxigen, de rezervă, fiecare dintre aceste trei stocătoare având o capacitate de o mie de metri cubi. Unitatea mobilă este dotată cu două regulatoare de presiune, astfel încât în cazul în care unul dintre acestea se defectează celălalt intră imediat în funcţiune. În cazul producerii unei defecţiuni la stocătoare, avem asigurate butelii cu oxigen, care pot asigura necesarul de oxigen petnru tratamentul pacienţilor pentru o perioadă de timp cuprinsă între trei şi şase ore”, a declarat dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi. Acesta a mai precizat că atât pacienţii internaţi în unitatea mobilă de terapie intensivă cât şi cei din spital sunt deserviţi 24 de ore din 24 de echipe medicale formate dintr-un medic, un asistent medical şi un infirmier.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;