Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă privind revenirea municipiului Iaşi la scenariul galben

Întrunit astăzi în şedinţă extraordinară, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Iași, având în vedere datele statistice actualizate privind evidența populației puse la dispoziție de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, a aprobat o hotărâre privind trecerea municipiului Iaşi din scenariul roşu în scenariul galben începând cu data de 17.04.2021, ora 00.00 pentru o perioadă de 14 zile, respectiv până pe data de 30.04.2021, ora 24.00. Mai jos, textul integral al hotărârii aprobate astăzi de CJSU:

HOTĂRÂRE:

Art. 1 Având în vedere că în municipiul Iași, rata incidenței cumulate a cazurilor de SARS CoV-2 în ultimile 14 zile este de 2,72/1000 de locuitori, se dispun, pentru următoarele 14 zile, începând cu ora 00:00 a zilei de 17.04.2021 până la ora 24:00 a zilei de 30.04.2021, următoarele măsuri:

  1. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor și a operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent , este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 6,00-22,00.

  1. activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare și a operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 6,00-22,00.

  1. organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului.

  1. activitatea cu publicul a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.

  1. activitățile de organizare și desfășurare în aer liber a spectacolelor de tipul drive-in, spectacolele, concertele, festivalurile publice și private sau alte activități şi evenimente culturale sunt interzise .

  1. se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, terase, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente etc) și desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private pe întreaga perioadă a stării de alertă pe teritoriul României.

  1. defășurarea activității târgurilor, bâlciurilor și a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1)din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse și servicii de piață în unele zone publice, cu modificările și completările ulterioare este suspendată pe întreaga perioadă a stării de alertă pe teritoriul României.

  1. nu este permisă activitatea în baruri, cluburi, discoteci, pe întreaga perioadă a stării de alertă pe teritoriul României.

  1. operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, au obligația să îşi organizeze şi să desfăşoare activitatea în intervalul orar 5,00 – 21,00.

    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în intervalul orar 21,00 – 5,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

    (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, şi cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

Art. 2 Regimul contravențional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor dispuse este cel stabilit la art. 64-70 din Legea nr. 55/2020.

Art. 3 Comitetul Local pentru Situații de Urgență Iași are obligația informării operatorilor economici/instituțiilor care desfășoară activități menționate în prezenta hotărâre, despre măsurile adoptate.

Art. 4  Inspectoratul pentru Situații de Urgentă ”Mihail Grigore Sturdza” al județului Iași, prin Secretariatul Tehnic Permanent al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași va transmite prezenta hotărâre membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași și Primăriei municipiului Iași.

PREȘEDINTELE

Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași

PREFECT,

MARIAN GRIGORAȘ

 

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;