Procent de promovare de 63% a elevilor ieşeni la simularea examenului de Evaluare Naţională din acest an

Promovabilitatea elevilor ieşeni la simularea examenului de Evaluare Naţională din acest an este de 63%, acesta fiind fiind cel mai bun procent de promovare comparativ cu simulările naționale din anii școlari trecuți (51,38% în 2019, 46,35% în 2018, 50,34% în 2017), cu menţiunea că, anul trecut, din cauza pandemiei, acest examenul nu a avut loc. În acest an, la nivelul judeţului Iaşi, simularea examenului de Evaluare Naţională s-a desfăşurat în perioada 29 – 30 martie,  într-un număr de 171 de unități școlare cu elevi în clasa a VIII-a.  Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, în anul şcolar 2020/2021, în județul Iași sunt școlarizați 6.864 de elevi de clasa a VIII-a, care pot susține examenul naţional de Evaluare Națională (ediţia 2021). O singură unitate de învățământ, respectiv Școala Gimnazială Rădeni (comuna Roșcani), aflată în carantină la data desfășurării simulării, cu un număr de 19 elevi de clasa a VIII-a, va susține o altă sesiune de simulare, până cel mai târziu la data de 15 mai 2021. “Prezența la simularea examenului de Evaluare Națională a fost foarte bună, date fiind atât interesul crescut al candidaților, cât și faptul că, spre deosebire de anii anteriori, când se organiza și o simulare  la nivel județean, aceasta este singura verificare, în condiții asemănătoare examenului real, la care pot participa elevii de clasa a VIII-a. Prezența elevilor din județul Iași, de 93,34%, a fost peste media națională de 90,54%. Simularea Evaluării Naționale reprezintă o radiografie de etapă în pregătirea tinerilor, menită să transmită acestora, dar și părinților sau cadrelor didactice, din timp, nivelul cunoștințelor și deprinderilor de lucru acumulate de elevi, în vederea susținerii, peste două luni, a unui important examen din viața lor. Au fost urmărite în egală măsură familiarizarea elevilor cu exigențele examenului, dar și conștientizarea acestora privind pregătirea temeinică și importanța accesării unui traseu profesional potrivit propriilor aspirații și pasiuni”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean. Structura subiectelor din acest an a constituit un element de noutate, acestea fiind organizate într-o broșură ce cuprinde zece pagini, cu redactarea răspunsurilor în spațiile aferente fiecărei cerințe în parte. Absolvenții din acest an sunt primii care au intrat în învățământul primar începând cu clasa pregătitoare și care au urmat cursurile învățământului primar și gimnazial după noile programe școlare, completate și de prezența manualelor digitale. Evaluarea lucrărilor a fost realizată după toate rigorile examenelor naționale, având rol de verificare și autoverificare, de măsurare a nivelului de pregătire atins. “Pe medii de rezidență urban/rural se constată, ca și în anii anteriori, o diferență destul de mare între procentul de promovabilitate a candidaților. Astfel, pentru mediul urban al județului (Iași, Pașcani, Tg. Frumos, Hârlău și Podu Iloaiei), procentul mediilor peste 5.00 este de 83,31%, în timp ce doar 44,58% dintre candidații provenind din mediul rural ieșean au obținut, la această simulare, medii de peste 5.00. Peste 71% (71,77%, valoare ce depășește media națională) dintre elevii claselor a VIII-a au obținut note peste 5 la proba scrisă de limbă şi literatură română La matematică, probă considerată de elevi ca fiind dificilă în fiecare an, procentul notelor peste 5 este de 57,19% .Numărul notelor de 10.00 (zece) este de 83, dintre care 79 sunt la matematică și 4 la limba și literatura română”, se mai precizează în document. În conformitate cu prevederile procedurii privind organizarea și desfășurarea simulării probelor scrise ale examenului de Evaluare Națională, rezultatele nu sunt publice, nu pot fi contestate și au fost comunicate direct elevilor la nivelul unităților de învățământ preuniversitar de proveniență. Rezultatele urmează să fie analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral din fiecare unitate de învățământ, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor. Notele obţinute la simularea examenului de Evaluare Națională 2021 nu se trec în catalog, exceptând situațiile în care elevii sau părinții solicită în scris acest lucru. “Elevii vor fi susținuți, în următoarele două luni, pentru o pregătire cât mai bună, prin reluarea unor noțiuni mai puțin înțelese, recapitularea conținuturilor și lucrul pe teste de antrenament. În ultima perioadă a crescut semnificativ procentul elevilor din mediul rural cu acces la activitățile on-line și, de asemenea, numeroși elevi participă la orele din cadrul programului remedial, cu desfășurare în sălile de clasă. Acestea sunt premise pentru obținerea unor rezultate mai bune la Evaluarea Națională 2021, ce va avea loc în datele de 22 și 24 iunie, examen care contribuie semnificativ în alegerea viitorului parcurs al elevilor”, se mai arată în încheierea comunicatului Inspecoratului Şcolar Judeţean.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;