Atelier de decorat ouă, la Palatul Culturii

Atelierele DICE de la Palatul Culturii, derulate de Secția Relații Publice, Marketing, Logistică, Proiecte, Programe, cu sprijinul activ al muzeelor din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, invită publicul său să intre în atmosfera de sărbătoare a Paștelui prin participarea la atelierele de decorat ouă. În perioada 20 – 29 aprilie, ieşenii sunt aşteptati la Palatul Culturii să descopere împreună legende, tehnici și simboluri folosite pentru decorarea ouălor. Activitatea practică se va desfașura în sala de Educație Muzeală a Palatului Culturii, nu înainte ca participanții să viziteze expoziția „Sărbătoarea în comunitatea religioasă” organizată de Muzeului Etnografic al Moldovei. Atelierul se adresează persoanelor cu vârsta de peste 6 ani și durează aproximativ 90 de minute, prețul unui bilet fiind de 15 lei/pers. Numărul de participanți este în conformitate cu regulile sanitare impuse la data desfășurării atelierului. Atelierele DICE tratează teme diverse, inspirate de patrimoniul cultural, capitalizând importanța acestuia, comunicând într-o manieră atractivă informații despre acesta și transformând vizita la muzeu într-o experiență memorabilă. „Tainele ceramicii Cucuteni”, „Eu, tu și florile”, „(Auto)Portretul”, „Atelier de țesut la gherghef”, Palatul Culturii din Iași – istorie și arhitectură”, Atelier de scriere creativă – „Povești fantastice în Iași”, „Eminescu peste Generații”, „Poezie DADA”, „Ceasul: o călătorie în timp” sunt doar câteva dintre temele propuse către publicul tânăr.  Programările se fac la numărul de telefon 0232. 275. 979, interior 116, sau prin mesaj privat pe pagina de Facebook Atelierele DICE, cu cel puțin o zi înainte.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;