Acord de parteneriat încheiat între Ateneul Naţional din Iaşi şi Opera Naţională Română din Iaşi

Ateneul Naţional din Iaşi şi Opera Naţională Română din Iaşi au încheiat un acord de parteneriat cadru care prevede realizarea de activități de creație artistică, în domeniul artelor spectacolelor, implementarea în parteneriat a unor proiecte culturale, precum și atragerea de fonduri pentru promovarea și dezvoltarea inter-instituțională. Documentul a fost semnat, joi, de managerii celor două instituţii ieşene de cultură, Andrei Apreutesei – din partea Ateneului Naţional din Iaşi şi, respectiv, Daniel Şandu – din partea Operei Naţionale Române Iaşi. „Acest parteneriat, semnat astăzi, reprezintă o cale spre normalitate, un prim pas spre o colaborare punctuală între instituțiile de cultură din Iași. Dacă în urmă cu puțin timp, Corul de Copii al Municipiului Iași a urcat pe scena Operei ieșene, marți, 27 aprilie, patru dintre soliștii Operei vor participa în Requiem-ul de Mozart, de pe scena Ateneului”, a declarat Andrei Apreotesei. „Ne întâlnim la doar câteva zile de momentul în care Ateneul Național din Iași va împlini 101 ani de la inaugurare, în 25 aprilie, pentru a realiza, prin acest acord, oficializarea parteneriatului pe care deja îl avem în desfășurare. Am convingerea că, împreună, putem aduce mai multă valoare culturală Iașului”, a afirmat, la rândul său, Daniel Șandru. În altă ordine de idei, Andrei Apreutesei, managerul Ateneului Naţional din Iaşi, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, înfiinţarea Orchestrei de Tineret a Iașului, proiect propus și lansat de Ateneu,  care se doreşte a reprezenta “un centru de dezvoltare pentru tinerii instrumentiști ai orașului”. „Ne dorim ca acest proiect, unic în regiunea de Nord-Est, să constituie o rampă de lansare pentru micile talente ale orașului către cele două orchestre profesioniste ale Iașului, orchestra Filarmonicii „Moldova” și cea a Operei Naționale”, a declarat Andrei Apreotesei.  „După experiența acumulată la Madrid, m-am reîntors în Iași cu ideea acestui proiect – Orchestra de Tineret, care și-a găsit casa la Ateneul Național din Iași. Orchestra de Tineret a Iașului cuprinde elevi și studenți ai școlilor ieșene cu profil muzical și chiar depășește granițele orașului. Marți (27 aprilie) tinerii vor interpreta Requiem-ul de W. A. Mozart, alături de soliștii Operei Naționale Române Iași, Corul de Copii al Municipiului Iași și Corul Marii Uniri”, a afirmat Virgil Popa, dirijorul Orchestrei de Tineret a Iașului. În cadrul aceleiaşi conferința de presă a fost subliniat şi parteneriatul activ pe care Ateneul Național din Iași îl desfășoară cu Școala Populară de Arte „Titel Popovici”, materializat prin proiecte comune din mai multe ramuri artistice. Vlad Baba, managerul Școlii Populare de Arte a primit, în acest sens, o plachetă din partea Ateneului ieșean, în semn de recunoștință pentru participarea la evenimentul „Luna sculptorilor români”, organizat de instituția noastră în perioada februarie-martie 2021.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;