Ştiinţa Miroslava a ratat promovarea în Liga 2

Ştiinţa Miroslava a ratat, pentru al doilea an consecitiv, promovarea în Liga 2, în ciuda victoriei cu 4-1 (2-0), obţinută sâmbătă după amiază, la Uricani, împotriva formaţiei Sporting Juniorul Vaslui, din penultima etapă a Ligii 3 (Seria 1). În condiţiile în care, în aceeaşi etapă, Foresta Suceava a trecut cu 4-0, acasă, de CSM Paşcani, iar Bucovina Rădăuţi s-a impus, tot pe teren propriu, cu 1-0, în faţa Huşanei Huşi, victoria ieşenilor în faţa vecinilor de la Vaslui nu a mai contat, elevii lui Cristi Popovici nemaiavând nicio şansă de a prinde unul din primele două locuri în clasament care permit prezenţa la barajul de promovare. Astfel, în urma rezultatelor înregistrate în etapa disputată sâmbătă, din Seria 1 vor merge la baraj Foresta Suceava şi Bucovina Rădăuţi. Acesta vor juca în sistem „cruciş” (locul 1 din Seria 1 cu locul 2 din Seria 2 şi locul 2 din Seria 1 cu locul 1 din Seria 2) cu ocupantele primelor două poziţii din Seria 2 a Ligii 3, respectiv Dacia Unirea Brăila şi Oţelul Galaţi. În celelalte partide din etapa a XVII-a a Seriei 1, disputate tot sâmbătă, s-au înregistrat rezultatele: Ceahlăul Piatra Neamţ – Bradu Borca 4-1 şi Şomuz Fălticeanu – Dante Botoşani 0-1. Clasamentul, înaintea ultimei etape, arată astfel: 1. Foresta Suceava – 36 p, 2. Bucovina Suceaca – 36 p, 3. Ştiinţa Miroslava – 32 p, 4. Ceahlăul Piatra Neamţ – 31 p, 5. Huşana Huşi – 28 p, 6. Şomuz Fălticeni – 24 p, 7. Dante Botoşani – 23 p, 8. Sporting Juniorul Vaslui – 20 p, 9. Bradu Borca – 9 p, 10. CSM Paşcani – 5 p. Ultima etapă programează vineri, 30 aprilie, de la ora 15.00, întâlnirile: Bradu Borca – Bucovina Rădăuţi, Dante Botoşani – Foresta Suceava, Sporting Juniorul Vaslui – Ceahlăul Piatra Neamţ, Huşana Huşi – Şomuz Fălticeni, CSM Paşcani – Ştiinţa Miroslava.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;