Andreias Calcan şi-a reziliat contractul cu Poli Iaşi

Andreias Calcan şi-a reziliat, marţi, pe cale amiabilă, contractul cu Politehnica Iaşi, a anunţat astăzi, într-un comunicat, gruparea moldoveană. Venit în iarnă ca jucător liber de la formaţia maghiară de primă ligă Ujpesti, Calcan (26 de ani) a marcat patru goluri în tricoul Politehnicii, fiind alături de Andrei Cristea unul dintre golgheterii Iaşului în acest sezon. Ruptura apărută între aripa stângă şi clubul din Copou s-a produs în timpul meciul disputat de Poli Iaşi, în urmă cu două etape, pe teren propriu, împotriva lui FC Voluntari, pierdut de gazde cu 0-1, când antrenorul Nicolo Napoli l-ar fi jignit pe fotbalist, după o minge pierdută la mijlocul terenului. De altfel, după acea partidă, tehnicianul italian i-a exclus din lot atât pe Andreias Calcan cât şi pe Andrei Cristea, consideraţi de antrenor ca fiind destabilizatori ai vestiarului. Potrivit aceluiaşi comunicat emis de club, tot marţi şi-a reziliat contractul cu gruparea alb-albastră şi preparatorul fizic Riccardo Proietti, adus tot în iarnă la formaţie de fostul antrenor al Politehnicii, Daniel Pancu.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;