”Ziua Internațională a Familiei”, sărbătorită duminică, în Parcul Expoziției

Peste 370 de cupluri din Iași, care au împinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, sunt așteptate duminică, 19 mai, începând cu ora ora 9.30, în Parcul Expoziţiei din Copou, pentru a fi sărbătorite de Primărie cu ocazia ”Zilei Internaționale a Familiei”. Având în vedere că, în acest an, data de 15 mai, când se sărbătorește ”Ziua Internațională a Familiei”,  a căzut într-o zi lucrătoare, conducerea municipalității a decis ca aniversarea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie să aibă loc la sfârșitul săptămânii. Potrivit primarului Gheorghe Nichita, festivitatea programată, duminică, în Parcul Expoziției va debuta la ora 9.30, cu primirea invitaților. Începând cu ora 10.30, cuplurile vor asista la un recital susţinut de cunoscutul solist de muzică popular Ştefan Pintilie. Festivitatea va continua, la ora 11.00, cu discursul primarului Gheorghe Nichita, adresat invitaților cu ocazia ”Zilei Internaționale a Familiei”, după care va urma festivitatea de premiere cu suma de 500 de lei a celor 75 de familii care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, au domiciliul stabil în municipiul Iași şi care nu au mai beneficiat în anii trecuți de acest premiu. Surpriza pregătită în acest an de către municipalitate constă într-o tombolă al cărui mare premiu constă într-un sejur de cinci zile la Pensiunea ”Vânătorul” din Durău, unde perechea câştigătoare va beneficia de servicii integrale de cazare, transport şi masă. De asemenea, vor fi acordate alte trei premii, constând în trei cine romantice la trei restaurante diferite din oraş. În intervalul orar 12.00 – 13.00, binecunoscutul interpret Ion Suruceanu, din Republica Moldova, va susţine un concert, urmând ca începând cu ora 13.00, vârstnicii să fie invitaţi la un bufet cu mici, frigărui, fructe, bere şi apă plată. Data de 15 mai a fost declarată drept ”Zi Internațională a Familiei”  pe 20 septembrie 1993, în urma unei rezoluții a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Un an mai târziu, Guvernul României a decis marcarea acestui eveniment internațional prin sărbătorirea, în aceeași zi, a ”Zilei Familiei” din România. Pentru a marca acest eveniment, în data de 7 mai 2003, Consiliul Local Municipal (CLM) Iaşi a adoptat o hotărâre privind acordarea, într-un cadru festiv, a unei diplome de onoare şi a unui premiu în bani fiecărei familii din Iaşi care a împlinit 50 de ani de căsnicie, fondurile necesare fiind alocate de la bugetul local. La iniţiativa primarului Gheorghe Nichita, începând cu luna mai 2009, premiul acordat familiilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie este în valoare de 500 lei net. Potrivit Hotărârii CLM Iași Premiul se acordă o singură dată familiilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, au domiciliul stabil în municipiul Iași şi nu au mai beneficiat în trecut de acest premiu.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;