Poli Iaşi – FC Viitorul 0-3. Ieşenii, cu un picior şi jumătate în Liga 2

Şansele ca Iaşul să aibă reprezentantă în Liga 1 şi din vară sunt din ce în ce mai mici, după ce joi după amiază, în Copou, elevii lui Nicolo Napoli au pierdut şi cel de-al treilea meci consecutiv în play out, în faţa uneia dintre principalele contracandidate la evitarea retrogradării, FC Viitorul, grupare patronată de fostul mare fotbalist al României, Gică Hagi. Deşi aveau nevoie ca de aer de victorie, gazdele au evoluat, din nou, lamentabil şi au pierdut mai clar decât o arată scorul final (0-3) un meci în care au fost, iarăşi, de nerecunsocut. Soarta partidei s-a decis în prima repriză, atunci când Ciobanu a transformat cu siguranţă cele două penalty-uri acordate corect de arbitrul Ionuţ Coza, după ce, mai întâi, De Iriondo l-a faultat în careu pe Benzar (min. 7), iar apoi Brănescu a recurs la acelaşi procedeu neregulamentar (min. 22) asupra lui Tsoumou, scăpat singur în careu. “Bomboana pe colivă” pentru ieşeni a fost pusă de Jo Santos (min. 90+2), care după ce s-a distrat cu apărarea gazdelor a înscris nestingherit pe lângă un Brănescu mai visător ca niciodată. În urma acestei noi înfrângeri, Poli Iaşi şi-a “consolidat” ultimul loc în clasament, fiind cu un picior şi jumătate în Liga 2. Poli Iaşi: Brănescu – Onea, De Iriondo, Baxevanos, Buşu – Passaglia ,Mihalache (min. 60 Vega) – Platini, Vanzo, A. Stan (min. 9 Popadiuc – min. 60 Mensah) – Djuranovic: FC Viitorul: Cojocaru – Benzar (min. 58 Grădinaru), Mladen, Dobrosavlevici (min. 46 Grameni), Marquinhos –  C. Matei (min. 75 Babunski), Artean,  Boboc – Ganea (min. 64 Jo Santos), Tsoumou, Ciobanu (min. 75 Buta). În etapa viitoare, elevii lui Nicolo Napoli vor întâlni duminică, 2 mai, de la ora 13.30, în deplasare, pe Astra Giurgiu.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;