Cu patru etape înainte de finalul play out-ului, lupta pentru evitarea retrogradării este mai strînsă ca oricând, după ce în etapa a V-a, disputată duminică, toate cele trei echipe aflate în subsolul clasamentului au obţinut victorii importante în deplasare. Seria succeselor înregistrate de oaspeţi a fost deschisă de Poli Iaşi, care a învins surpinzător, cu 2-1 (2-0), pe Astra, la Giurgiu, prin golurile înscrise de Onea (min. 23 – şut puternic de la 20 de metri, după ce balonul a fost deviat de un apărător advers) şi Passaglia (min. 34 – după o recentrare în faţa porţii a lui Baxevanos), respectiv Valentin Gheorghe (min. 76). Aflaţi cu cuţitul la os, elevii lui Nicolo Napoli au jucat avântat, mai ales în prima repriză, pe care au domnat-o la toate capitolele, asta şi pe fondul unei „somnolenţe” neexplicabile a gazdelor. Din păcate pentru moldoveni, victoria de la Dunăre nu a folosit la nimic, pentru că în celelalte două meciuri disputate duminică în play out, AFC Hermannstadt a câştigat cu 1-0 la FC Voluntari, iar Dinamo cu 2-1 la FC Viitorul. În aceste condiţii, clasamentul în subsolul clasamentului nu a suferit modificări importante, Poli Iaşi fiind, în continuare, deţinătoarea „lanternei roşii”, cu şanse doar pur teoretice de a mai evita retrogradarea. Astra: Raspopovic, Graovac, Găman, Bruno – Șerban (min. 11 Boe-Kone), Crepulja (min. 70 Montini), Wütrich (min. 37 Krpic) – Merloi (min. 37 Stahl), Balaure (min. 46 Răduț), V. Gheorghe; Poli Iaşi: Brănescu (min. 39 Brînză) – Onea, Mihalache, Baxevanos, Bușu – De Iriondo (min. 77 Gaitan), Passaglia – Platini, Vanzo, A. Stan (min. 10 Popadiuc) – Duranovic. În min. 37, portarul Laurenţiu Brănescu, de la oaspeţi, a suferit o accidentare urâtă (fractură de piramidă nazală), după o ciocnire în careu cu Graovac, fiind înlocuit cu Ianoş Brânză. În celelalte partide din etapa a V-a din play out, disputate în week end, s-au înregistrat rezultatele: Gaz Metan – FC Argeş 1-1 şi UTA – Chindia Târgovişte 0-1. Clasament: 1. Chindia – 33 p, 2. FC Argeş – 28 p, 3. Gaz Metan – 25 p, 4. UTA – 25 p, 5. Astra Giurgiu – 24 p, 6. FC Voluntari – 23 p, 7. FC Viitorul – 22 p, 8. Dinamo – 21 p, 9. AFC Hermannstadt – 19 p, 10. Poli Iaşi – 17 p. Etapa viitoare: Chindia – Gaz Metan (marţi, 4 mai, ora 19.00), Astra Giurgiu – UTA (miercuri, 5 mai, ora 12.00), AFC Hermannstadt – FC Viitorul (miercuri, 5 mai, ora 14.15), Poli Iaşi – Dinamo (miercuri, 5 mai, ora 16.30), FC Argeş – FC Voluntari (joi, 6 mai, ora 14.30).