Politehnica Iaşi menţine suspansul în inimile suporterilor în privinţa eşalonului în care urmează să evolueze de la vară. Deşi şansele de rămâne în Liga 1 sunt, în acest moment, pur teoretice, elevii lui Nicolo Napoli continuă să creadă în şansa lor, mai ales după ce duminică au reuşit să câştige la Arad, în faţa UTA-ei, cu scorul de 2-1 (2-0), apropiindu-se astfel, cu numai două etape înainte de finalul play out-ului, la doar trei puncte de baraj.
Oaspeţii au început excelent partida de pe Stadionul “Francisc von Neuman”, având 2-0 pe tabela de marcaj după puţin peste o jumătate de oră, în urma reuşitelor semnate de Passaglia (min. 28 – din lovitură liberă de la 18 metri executată perfect de pe partea dreaptă) şi Doru Popadiuc (min. 32 – din penalty, după un fault al lui Vorobjovas asupra lui Onea). De altfel, primul mitan a fost dominat în totalitate de ieşeni, superiori adversarilor la aproape toate capitolele.
Muştruluiţi serios la vestiar de antrenorul Laszlo Balint, fotbaliştii gazdă au revenit pe gazon, în repriza a doua, cu o cu totul altă atitudine. Schimbările gândite de tehnician (Ciprian Rus în locul lui Miculescu şi Liviu Antal în locul lui Buhăcianu) s-au dovedit a fi inspirate, cei doi impulsionând atacul UTA-ei. Eforturile arădenilor au fost materializate în min. 62, când după o bâlbâială în careul oaspeţilor, Ioan Hora reduce din handicap.
Gazdele puteau egala în min. 74, însă Adrian Petre, rămas singur, faţă în faţă, cu Janos Brânză, se pierde cu firea şi îl ia la ţintă pe goal keeper-ul Iaşului! De partea cealaltă, oaspeţii puteau încheia meciul în min. 84, atunci când Zajmovic, rămas, la rându-i, singur cu Iacob, îl imită pe atacantul gazdelor şi trage în portar! În minutele de prelungire, Brânză greşeşte copilăreşte la o repunere banală a mingii în careu, însă lovitura liberă indirectă dictată de arbitrul Marcel Bârsăn este ratată de Rojer, balonul expediat de brazilian lovind bara transversală!
UTA: Iacob – Peteleu, Erico, Ilie, Şliakov – Vorobjovas, Miculescu (min. 46 Ciprian Rus) – Roger, Hora (min. 71 Bustea) , Rusu (min. 64 Adrian Petre) – Buhăcianu (min. 46 Antal); Poli Iaşi: Brînză – Cană, De Iriondo, Baxevanos, Onea – Gaitan, Passaglia – Platini, Vanzo, Popadiuc (min. 72 Fr. Cristea)– Zajmovic.
Victorie importantă a lui Poli Iaşi, care o egalează astfel pe AFC Hermannstadt în clasament, ambele echipe având în acest moment câte 20 de puncte şi fiind la egalitate şi la golaveraj (minus cinci). Cu două etape rămase înainte de finalul play out-ului, elevii lui Nicolo Napoli sunt la trei puncte de FC Voluntari, la patru puncte de Astra Giurgiu, echipele situate pe cele două locuri care permit accesul pentru disputarea barajului pentru rămânerea în Liga 1, şi la şase puncte de FC Viitorul, formaţie care ocupă primul loc care asigură rămânerea în Liga 1..
Clasament play out: 1. Chindia Târgovişte – 34 p (un meci mai puţin disputat), 2. FC Argeş – 31 p, 3. Gaz Metan – 29 p, 4. UTA – 28 p, 5. Dinamo – 27 p, 6. FC Viitorul – 26 p, 7. Astra – 24 p, 8. FC Voluntari – 23 p (un meci mai puţin disputat), 9. Politehnica Iaşi – 20 p, 10. AFC Hermannstadt – 20 p.
Pentru a evita retrogradarea directă, Poli Iaşi este obligată să câştige următoarele două meciuri pe care le mai are de disputat, acasă cu AFC Hermannstadt şi în deplasare cu Gaz Metan Mediaş (în ultima etapă), iar FC Voluntari să nu obţină mai mult de două puncte în următoarele trei meciuri pe care le mai are de jucat, Astra Giurgiu să nu obţină mai mult de un punct în cele două întâlniri pe care le mai are programate în play out, iar FC Viitorul să nu “scoată” niciun punct din cele două partide pe care le mai are de jucat până la final. În caz de egalitate la puncte (26) la finalul play out-ului între FC Viitorul, Astra Giurgiu, FC Voluntari şi Poli Iaşi se va face un clasament între cele patru echipe pentru stabilirea celor două formaţii care vor retrograda direct şi a celorlalte două care vor merge la baraj.
Program FC Viitorul: în deplasare cu Chindia Târgovişte (vineri, 14 mai, ora 20.30) şi acasă cu Astra Giurgiu (joi, 20 mai, ora 20.30)
Program Astra Giurgiu: acasă cu FC Voluntari (sâmbătă, 15 mai, ora 14.00) şi în deplasare cu FC Viitorul (joi, 20 mai, ora 20.30).
Program FC Voluntari: acasă cu Chindia Târgovişte (luni, 10 mai, ora 16.45), în deplasare cu Astra Giurgiu (sâmbătă, 15 mai, ora 14.00) şi acasă cu UTA (joi, 20 mai, ora 20.30).
Program Poli Iaşi: acasă cu AFC Hermannstadt (sâmbătă, 15 mai, ora 16.30) şi în deplasare cu Gaz Metan Mediaş (joi, 20 mai, ora 20.30).