Fermierii români din Moldova, premiaţi în cadrul unei gale speciale organizate de USAMV

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară ”Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USAMV – în curând Universitatea pentru Științele Vieții) va găzdui ceremonia de premiere a fermierilor români din Moldova – Gala Fermierilor.

Evenimentul, organizat de către PRIA Agriculture, atât online cât și on-site, va avea loc miercuri, 12 mai, cu începere de la ora 10.30. Vor fi abordate subiectele dintre cele mai interesante pentru comunitatea fermierilor din întreaga parte a Moldovei, România, iar printre speakers s-au anunțat Adrian Oros –Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Pintea – Director APIA România, Gabriel Hoha – Directorul Executiv al Direcției pentru Agricultură Județeană  și Gerard Jităreanu – Rectorul USAMV Iași.

”Vom organiza cel mai important eveniment destinat agriculturii și creșterii acesteia, dar și dezvoltării fermierilor moldoveni. Vor fi dezbătute subiecte importante alături de fermieri, autorități și companii conexe și vom încerca să găsim cele mai bune soluții pentru aceste momente  de încercare, să descoperim și oportunitățile pe care le pot avea. Punem fermierii în legătură cu finanțatorii și supermarketurile pentru a găsi cele mai bune soluții de colaborare”, afirmă organizatorii într-un comunicat de presă. .

Dintre temele care vor fi abordate amintim:

  • Ce măsuri concrete ia statul pentru companiile din agricultură – ferme, procesatori și producători?
  • Cum arată stadiul plății subvențiilor în acest moment? Green deal și agricultura
    de precizie – folosirea tehnologiei pentru a eficientiza costurile în procesul de producție agricolă Agricultura bio. Se poate dezvolta și mai mult?
  • Ce provocări și ce oportunități sunt pentru agricultură în această perioadă?
    Importanța produselor românești în strategia retailerilor.
  • Ce trebuie să știe partenerii locali ai rețelelor comerciale pentru a avea cât mai multe produse prezente la raft?
  • Cum pot avea o colaborare de lungă durată și fructuoasă?
  • Cercetarea și importanța acesteia pentru dezvoltarea agriculturii în România.
Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;