5:32 pm - Tuesday November 25, 3388

România, privită în context socio-demografic și geopolitic, într-o nouă conferință din seria „Moștenirea lui Asachi”

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) continuă seria conferințelor științifice „Moștenirea lui Asachi” cu prelegerea susținută de profesorul Ilie Bădescu, membru corespondent al Academiei Române și director al Institutului de Sociologie al Academiei Române. Acesta va susține o conferință cu titlul „Contextualizarea socio-demografică și geopolitică a României. Procese, probleme, situații sociale”.

Evenimentul va avea loc vineri, 14 mai, de la ora 12.00, se va desfășura online și invitațiile vor fi transmise pe email tuturor celor interesați.

Seria de conferințe științifice este organizată de către Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași în colaborare cu acad. Bogdan Simionescu, care este și vicepreședinte al Academiei Române. Acesta din urmă recomandă cât mai multor persoane să participe la conferință fiindcă abordează un subiect pe care academicianul îl consideră interesant și mereu actual.

„Seria conferințelor «Moștenirea lui Asachi» – ce și-a propus, după cum știți, să dezvăluie publicului ieșean, și nu numai, personalități ale științei și culturii românești – continuă cu prelegerea profesorului Ilie Bădescu, membru corespondent al Academiei Române și director al Institutului de Sociologie din București. Domnul profesor ne va vorbi despre un subiect interesant și mereu actual. Îi invit pe toți cei interesați să participe la această întâlnire în urma căreia, sunt sigur, vom fi mai bogați”, a declarat acad. Bogdan Simionescu.

În conferința sa legată de contextualizarea socio-demografică și geopolitică a României, profesorul Ilie Bădescu va vorbi și despre teoria contextualizării, explicând că un concept în sine nu se schimbă, fie că e vorba de ceva metaforic sau concret, fizic, ci se schimbă doar contextul în care acestea există.

„Societatea europeană sau românească sunt aceleași, ieri, azi, mâine, prin fundamentul lor iudeo-creștin și greco-roman, contextualizarea lor istorică, economică, biologică, geopolitică, etc., s-a modificat și se modifică mereu. Fără o permanentă repunere în context, actul de cunoaștere se blochează. Re-contextualizarea unei realități este uneori efectul unei reacții colective, chestiune lămurită de sociologul american W.J. Thomas prin cunoscuta sa teoremă: «când oamenii consideră o situație ca reală ea devine reală prin consecințele ei”, a prefațat întâlnirea profesorul Ilie Bădescu, membru corespondent al Academiei Române.

Ilie Bădescu (foto) este profesor universitar la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială de la Universitatea din București, fiind director al Institutului de Sociologie „Dimitrie Gusti” al Academiei Române încă din anul 2002. Acesta este recunoscut ca fiind autor al numeroaselor studii, manuale, monografii, enciclopedii și tratate de sociologie precum „Noologia. Cunoaşterea ordinii spirituale a lumii” (2002), „Tratat de geopolitică” (2004), „Enciclopedia sociologiei universale” (2005) sau „Tratat de sociologie rurală” (2009).

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;