Întruniţi în ședință extraordinară, desfăşurată online, consilierii județeni ieşeni au aprobat, vineri, 21 mai, Ghidul de finanțare și formularele necesare în vederea acordării de finanțări nerambursabile din bugetul județului Iași pentru activități nonprofit de interes județean, conform prevederilor Legii nr. 350/2005.
Consilierii județeni au aprobat, de asemenea, Programul pentru acordarea de finanțări nerambursabile în anul 2021 din bugetul propriu al județului Iași pentru activități nonprofit de interes județean, conform prevederilor Legii nr. 350/2005.
În baza acestei legi, Consiliul Județean Iași va aloca pentru proiectele ONG-urilor cel mai mare buget din ultimii ani, în valoare de un milion de lei. Vor putea primi finanțare proiecte culturale și sociale, activități de tineret, proiecte educaționale, de promovare turistică și pentru ordine publică și sport.
”Ne dorim cu toții ca rata de absorbție a fondurilor să fie cât mai mare și, astfel, să fie generate proiecte de interes județean care să aibă impact real pentru comunitatea noastră și să aducă plus valoare. Mulțumesc tuturor pentru implicare. Sunt convins că, în final, întreaga noastră comunitate va avea de câștigat de pe urma viitoarelor proiecte”, a declarat președintele CJ Iași, Costel Alexe.
Consiliul Județean a mai aprobat, de asemenea, acordarea post-mortem a titlului “Cetățean de onoare al județului Iași” maestrului Constantin Arvinte. Titlul va fi înmânat de președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, familiei maestrului, în cadrul spectacolului special in memoriam, organizat de Ansamblul artistic profesionist “Constantin Arvinte”. Spectacolul va avea loc vineri, 21 mai, de la ora 18,00, la Teatrul Național ”Vasile Alecsandri”.