Universitatea „Alexandru Ioan Cuza, prezentă la Forumul Internațional al Învățământului Pedagogic

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a participat miercuri, 26 mai 2021, la Forumul Internațional al Învățământului Pedagogic, ediția a VII-a, organizat de Ministerul Științei și Învățământului Superior din Federația Rusă, Universitatea Federală din Kazan, Academia de Științe ale Educației din Rusia și Consorțiul Științifico-Metodic Federal din învățământul superior pentru grupele de specialități în domeniul învățământului și științelor pedagogice.

UAIC a fost reprezentată de prof. univ. dr. Tudorel TOADER – rector, prof. univ. dr. Daniela COJOCARU – prorector pentru relaţii internaţionale şi parteneriate de studii şi cercetare, prof. univ. dr. Constantin CUCOȘ – coordonatorul programului de masterat didactic, conf. univ. dr. hab. Ludmila BEJENARU – Facultatea de Litere și lect. univ. dr. Bogdan Constantin NECULAU – director al departamentului de învățământ preuniversitar. Reprezentanții UAIC au participat online la seria de sesiuni speciale „Pregătirea profesorului-educator în secolul XXI”, alături de alte 18 universități. În urma participării la eveniment, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea Federală din Kazan intenționează încheierea unui parteneriat care își propune derularea de proiecte de cercetare comune și înființarea unui lectorat de limbă română la Kazan.

Forumul Internațional al Învățământului Pedagogic, ediția a VII-a, are loc în perioada 26-28 mai 2021 și reunește peste 1500 de participanți din 40 de țări. Evenimentul reprezintă o platformă științifică pentru a prezenta, dezbate și promova cercetarea științifică în domeniul învățământului pedagogic. În cadrul forumului au loc sesiuni plenare, întâlniri ale grupurilor de cercetare, sesiuni speciale ale universităților, mese rotunde, simpozioane, sesiuni de postere, prezentări de carte în format fizic, online sau hibrid.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;