Muzeul Ştiinţei și Tehnicii „Ştefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, având ca parteneri Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iași și Asociația Crescendo Events, organizează o nouă ediție a proiectului cultural-educativ „Portativul tânărului artist”. Evenimentul va avea loc marți, 1 iunie 2021, ora 17.00, în Sala „Ştefan Procopiu” de la Palatul Culturii și este dedicat Zilei Internaționale a Copilului.
Iniţiat în anul 2017 şi coordonat de Carmen Zaharia – Danicov, profesor la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă”, și dr. ing. Monica Nănescu, șef al Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”, proiectul oferă elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice din învăţământul vocaţional ieşean posibilitatea de a performa în spaţii scenice neconvenţionale. Astfel, muzeul devine o adevărată esplanadă culturală, menită a prefigura un interesant spaţiu de lansare a tinerelor talente în domeniul muzicii, respectiv al artelor dramatice şi coregrafice.
Programul acestei ediții cuprinde momente muzical-coregrafice, în interpretarea elevilor de la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi: Cvartetul de coarde „Quartix” – îndrumător prof. dr. Cătălin Sasu; Giulian Lupu, saxofon – îndrumător prof. Laurențiu Reuț; Ioana Diana Hristache și Alexandra Nicoleta Grigorescu, teatru – îndrumător prof. Erica Moldovan; elevi ai clasei de coregrafie – îndrumător prof. Rodica Fălișteanu.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Participarea se face respectând normele în vigoare la data desfășurării evenimentului.