Programul complet al Romanian Creative Week 2-6 iunie 2021

Romanian Creative Week își propune să fie cel mai important eveniment creativ organizat în România, ce aduce toate industriile creative într-o spectaculoasă săptămână de evenimente și activări. Iașul va deveni pentru o săptămână, și nu numai, locul în care tehnologia întâlnește și pune în valoare creativitatea.
La această primă ediție a Romanian Creative Week, Romanian Fashion Week (un eveniment cu o istorie spectaculoasă de mai mult de 10 ani) urmează să își întâlnească cei mai buni prieteni: arhitectura, artele interpretative, muzica, filmul, artele vizuale, publicitatea, new media (instalații interactive computerizate, realitate virtuală și realitate augmentată) și designul industrial.
Obiectivul nostru este acela de a facilita întâlnirea dintre tinerii creativi cu profesioniști ai domeniilor vizate într-un efort comun de promovare, dezvoltare și consolidare a industriilor creative atât în țară cât și în regiune.

Programul complet
Programul celor mai importante inaugurări

2 iunie

ORA 11.00 – 12.00 – Conferința de presă – Grădinile Palas – Skin

ORA 17.00 – 18.00 – Expo (in)between – Horror Vacui – Palatul Braunstein

Frumos determinat în straturi, în fața căruia uiți să respiri

Expoziția „Horror Vacui”, dedicată esteticii contemporane, meșteșugului și tradiției, va fi organizată în cadrul Expo (in)between, powered by Raiffeisen Bank, eveniment care se va alătura unor festivaluri importante, parte a RCW: Romanian Fashion Week, Architecture, Moldova Film Festival, Musicalling, VegFest, Visual Arts.

Nu mai puțin de 19 artiști sau ateliere de creație sunt invitați să ia parte la expoziția „Horror Vacui”, powered by Raiffeisen Bank, organizată în cadrul RCW cu sprijinul Federației Patronatelor din Industriile Creative, al Palas și al Primăriei Municipiului Iași, sunt: Radu Abraham, Aitch, Ana Alexe, ZO Kraft, Atelier Parter, Batem fierul la conac, Raluca Buzura, Daniela Cățoi, Megan Dominescu, Ferma de Artă Triunghi, In Context Slănic Moldova, Costi Lungu, Ștefan Neacșu, Roan Atelier, Saddo, Sânziene, Ioana Stanca, Elena Stanciu – Poartă-mă cu flori, Andreea Tron, Andrei Cosmin Vladimir și Victoria Zidaru.

„Horror Vacui” va reprezenta, totodată, o avanpremieră a inaugurării Palatului Braunstein din Iași, care va găzdui expoziția. Clădirea istorică impresionantă a fost renovată și modernizată recent de Primăria Municipiului Iași, printr-un proiect finanțat din fonduri europene, și urmează să își deschidă în curând porțile și pentru industriile creative.

Horror Vacui este o expoziție a industriilor creative despre estetica contemporană, înțelepciunea tradiției, meșteșug și etica acestor lumi aduse împreună.

ORA 18.00 – 19.00 – Moldova Film Festival – Palatul Culturii

Selecția MFF propune spectatorilor o reflecție asupra conceptului de social distancing și a diverselor sale forme printr-o suită de filme care îl abordează în discursurile lor cinematografice. Trasând diferite configurații între protagoniștii și personajele acestui grupaj de filme, situarea lor în lumea fizică și în societate, dar și prin diverse mijloace estetice și cinematografice, încercăm să construim o hartă a distanței.

Organizat într-un număr de 8 secțiuni și cu participarea unora dintre cele mai proaspete figuri emblematice ale cinematografiei românești și internaționale, Moldova Film Festival oferă publicului ieșean, specialist sau nu, motive să își dorească ca acest eveniment să devină o tradiție la Iași.

ORA 21.00 – 22.00 – Bahlui Vision – Splai Bahlui, Podul Trancu

Romanian Creative Week propune un veritabil festival de arhitectură ce se va desfășura de-a lungul tuturor celor 5 zile ale RCW. Organizat de către ProEvent în trei secțiuni (Bahlui Vision, SHARE Talks & Movies și Humans of Architecture) și un concurs creativ (Walk & Talk), evenimentul beneficiază de expertiza și implicarea nemijlocită a Ordinului Arhitecților din România și a Asociației Studenților Arhitecți Iași.
Element central a secțiunii de arhitectură, concursul Walk and Talk a înscris, într-un timp relativ scurt, un număr de 15 proiecte creative de intervenție temporară sau definitivă asupra zonei Podului Avram Iancu (fost Trancu). Juriul Concursului a fost format din: Lucian Broscățean (designer), Ioana Ciolacu (arhitect, designer), Dragoș Epure (arhitect), Tudor Grădinaru (arhitect), Adriana Micu (artist plastic) și Liviu Suveică (arhitect). Câștigătorul a fost selectat din rândul celor trei finaliști desemnați de juriul RCW în data de 21 aprilie 2021, când au fost evaluate toate proiectele înscrise în competiție. Numele finaliștilor:
1. Sebastian Comănescu – Sowing Futures
2. Felix Aftene – Muza
3. Catrinel Studio SRL – Looking at, Looking through
Designerul Lucian Broscățean, membru al juriului RCW, a catalogat cele trei proiecte finaliste dret „consistente, impecabil prezentate și atent argumentate”, subliniind că „în urma interviurilor cu creativii / echipele ce au lucrat la realizarea lor, a fost dificil de ales un câștigător. Toate s-au dovedit a fi relevante pentru brief-ul final, iar în cadrul sesiunii online de interviuri au fost punctate și aspecte tehnice care ar trebui duse mai departe și/sau rezolvate altfel”. Referitor la proiectul câștigător, artistul a subliniat: „A strâns cel mai mare punctaj din partea juriului. Referințele culturale la universul vizual din 2001: Odiseea Spațială a lui Kubrick, semnele, simbolurile precum și partea tehnică a randările – au contribuit la succesul acestui proiect.” Dubla aparență, diurnă și nocturnă, materială și imaterială (obținută prin proiectarea ornamentului cu ajutorul luminii), capacitatea reactivă și stimularea multisenzorială a percepției sunt elemente care sporesc calitatea lucrării pe care o propune Sebastian Comănescu.

3 iunie

ORA 15.00 – 16.00 – Immersive expo – Sala Mașinilor, Palatul Culturii

Pentru a înțelege arta, avem nevoie de context și de evadare din cotidian. MECENA.ART propune o expoziție imersivă care să capteze și să reflecte filosofia artistului, pornind de la lucrări de artă plastică. Folosind lumini, sunet, scenografie, miros și efecte speciale, publicul pătrunde direct în universul creativ al artiștilor, o experiență care te poartă dincolo de barierele clasice, către o nouă lume imaginară.

Curator: Silvana Dulamă-Popa
Creative Director: Alin Popa
Sound Design: Alex Mihuț

ORA 16.00 – 17.00 – Expo RFW21 – Atrium Palatul Culturii

Suntem într-un moment în care Moda a trebuit, după câteva luni de pauză, să își pună oficial niște întrebări pe care până acum le-a cam ocolit, începând cu cele mai simple: care mai este rolul Modei în 2021? Despre ce ne mai vorbește ea și despre ce își mai doresc consumatorii să mai audă? Este mai importantă emoția sau eticheta? Sunt răspunsuri esențiale pentru o industrie care încearcă să își regăsească locul pe harta noastră. Și, în funcție de răspunsurile pe care le găsește, o să poată să evolueze în direcția corectă.
Momentan Moda este suspendată undeva în timp, între două lumi. S-a întâmplat ceva fascinant: moda este acum atât trecut, prezent cât și viitor. Are valoare doar în momentul în care citiți aceste rânduri. Este strict o reflexie a felului în care Pandemia ne-a schimbat felul în care nu doar ne raportăm la Moda, ci și la noi înșine.
Expoziția “Right Here, Right Now” punctează exact acest moment istoric în Moda românească. Ne vorbește despre cum suntem noi acum, ce iubim acum și cum ne dorim să mai arătăm. Este mai mult despre o realitate imediată asumată decât despre un trecut aparent perfect și un viitor incert. Este o trecere în revistă a unor minți creative care ne face să înțelegem până la urmă și care sunt răspunsurile corecte la întrebările de mai sus.

ORA 19.00 – 20.00 – Expo With and Without Wings – HumansAntiCafe

Expoziția de pictură și sculptură

HumansAntiCafe va găzdui cu generozitate, pe toată perioada de desfășurare a Romanian Creative Week, o expoziție de pictură și sculptură ce va aduce alături cinci artiști capabili de zbor (Felix Aftene, Vladlen Babcinețchi, Gabriel Caloian, Claudiu Ciobanu și Sorin Pătrășcanu), cu sau fără aripi. Expoziția va fi de asemenea deschisă publicului larg pe durata a două zile, 5 și 6 iunie, iar în prima dintre aceste zile, între 11:00 și 12:30, unii dintre artiștii expozanți își vor întâlni publicul.

Lista artiștilor participanți: Felix Aftene, Vladlen Babcinețchi, Gabriel Caloian, Claudiu Ciobanu, Sorin Pătrășcanu

ORA 20.00 – 21.00 – Expo New Media Alley – Blvd. Ștefan cel Mare și Sfânt

Arta nu necesită neapărat existența unui muzeu sau a unei scene pentru a fi expusă. Ea poate să ocupe un loc în viața noastră în cu totul alte moduri. Ne propunem să descoperim creativitatea în epoca digitală, felul în care tehnologia augmentează imaginația și crearea unor experiențe emergente ca rezultat al interacțiunii lor.
Lista artiștilor participanți:
1. Andrei Colzac – Artist Vizual
2. Daniel Mancaș – Artist Vizual
3. Mihai Marian Mina – Artist Vizual – Absolvent Universitatea Națională de Arte “George Enescu”, Iași, Facultatea de Arte Vizuale și Design, Departamentul – Fotografie, Video și procesarea computerizată a imaginii.
4. Silviu Apostol – Artist Vizual – Absolvent Universitatea Națională de Arte “George Enescu”, Iași, Facultatea de Arte Vizuale și Design, Departamentul – Fotografie, Video și procesarea computerizată a imaginii.
5. Ana Maria Busuioc – Student – Artist Vizual – Absolvent Universitatea Națională de Arte “George Enescu”, Iași, Facultatea de Arte Vizuale și Design, Departamentul – Fotografie, Video și procesarea computerizată a imaginii.
6. Petru Clopoțel – Artist Vizual – Absolvent Universitatea Națională de Arte “George Enescu”, Iași, Facultatea de Arte Vizuale și Design, Departamentul – Fotografie, Video și procesarea computerizată a imaginii.
7. Florin Ghimiș – Artist Vizual – Absolvent Universitatea Națională de Arte “George Enescu”, Iași, Facultatea de Arte Vizuale și Design, Departamentul – Fotografie, Video și procesarea computerizată a imaginii.
8. Radu Alexandru – Coregraf – Masterand –Universitatea Națională de Arte “George Enescu”, Iași, Facultatea de Teatru, Secția Coregrafie.
9. Veliche Alice – Coregraf – Masterand – Universitatea Națională de Arte “George Enescu”, Iași, Facultatea de Teatru, Secția Coregrafie.
10. Alexandra Diaconița – Actrița – Artist Vizual – Universitatea Națională de Arte “George Enescu”, Iași, Facultatea de Teatru, Secția Actorie.
11. Andreea Joltvinschi – Artist Grafician

ORA 21.00 – 21.30 – NFT Omagiu Nadia Comăneci – Sala Voievozilor, Palatul Culturii

4 iunie

ORA 10.00 – 11.00 – Creative Collective – Atrium Palas

În antreprenoriatul creativ talentul contează. Creativitatea contează. Curajul contează. Contează și șansa. Și contextul. Și munca. Și, în egală măsură, contează know-how-ul de business. Pentru că le apreciem dedicarea, curajul și creativitatea, UniCredit Bank este alături de tinerii designeri ai României pentru a le oferi contextul pentru a fi cunoscuți și șansa de a uimi și de a fi recunoscuți ca o generație de succes.

ORA 12.00 – 13.00 – House of Influencers – Curtea interioară Palatul Culturii

Un spațiu meet&great pentru ambasadorii social media și reprezentanții presei. Locul ideal pentru toți followerii acestora și publicul-țintă.
Creatori de conținut social media: Alina Ceușan, Ana Morodan, Carmen Grebenisan, Codrina Apostol, Cristina Stănciulescu, Diana Cosmin, Ileana Badiu, Ioana Grama, Lorena, Mimimp, Noemi Meilman, Ovidiu Muresanu
Creatori conținut TikTok: @luanacodreanu, @haykym, @ninjagirldraws, @anagum, @sensy, @dan_cadar, @bettyshor, @invidiu

ORA 18.00 – 24.00 – Romanian Fashion Week, Musicalling, RFW Opening Party

Romanian Fashion Week – Într-o perioadă în care nu se acordă suficientă susținere noilor talente, Romanian Fashion Week (RFW) își urmează primul și cel mai important obiectiv, acela de a descoperi și promova noi branduri creative. Evenimentul combină participanți din cele două secțiuni: Romanian Designers și Innovative Future Platform. Secțiunea Romanian Designers va cuprinde designeri români consacrați, mulți dintre ei cu o carieră internațională și cu premii obținute la prestigioase evenimente profesioniste. Ceea ce îi leagă pe toți participanții este creativitatea și faptul că fiecare și-a conturat o puternică identitate vizuală. Colecțiile sunt destinate sezonului toamnă/iarnă 2021/2022 și reliefează diferite zone creative ale modei românești. Ceea ce la primele 12 ediții era secțiunea de Debut (numită, în timp, de către presa de specialitate, locul de lansare a multora dintre designerii români consacrați) se transformă în INNOVATIVE FUTURE PLATFORM. Scopul principal al noului concept este de a răspunde la întrebări legate de ce poate să însemne viitorul acestei industrii în România, cu deschidere spre contextul internațional. Curatoria este realizată de coordonatorul Innovative Future Platform Lucian Broscățean, alături de consultantul creativ al secțiunii Ioana Ciolacu.

Musicalling – Muzica trăiește pe scenă! Pentru prima dată în 2021, la începutul lunii iunie, inima Iașului devine capitala muzicii de azi odată cu prima ediție Musicalling Live. Timp de trei zile, Musicalling Live îți aduce 9 artiști de succes pe scenele amplasate în locațiile partenere din Grădinile Palas Mall: Czech In Resto Brewery, Tribeca Pub & Charcoal Grill și Miraval Restaurant & Wine Bar. Concertele vor putea fi urmărite atât live cât și online.
Line-up: Bruja, Dl Goe, Christian Eberhard & Friends

Romanian Fashion Week Opening Party – Vă așteptăm la petrecerile noastre iconice. Trei seri memorabile, o șansă unică să întâlniți VIP-urile și să petreceți alături de ele: influencers, modele, designeri și curatori. Lounge-ul RCW, generos găzduit de către partenerii noștri în noua locație Miraval din imediata vecinătate a Grădinilor Palas, vă invită să faceți parte din povestea noastră.
Art by Andra Tarara

5 iunie

ORA 18.00 – 24.00 – Romanian Fashion Week, Musicalling, MFF Opening Party

Romanian Fashion Week – Într-o perioadă în care nu se acordă suficientă susținere noilor talente, Romanian Fashion Week (RFW) își urmează primul și cel mai important obiectiv, acela de a descoperi și promova noi branduri creative. Evenimentul combină participanți din cele două secțiuni: Romanian Designers și Innovative Future Platform. Secțiunea Romanian Designers va cuprinde designeri români consacrați, mulți dintre ei cu o carieră internațională și cu premii obținute la prestigioase evenimente profesioniste. Ceea ce îi leagă pe toți participanții este creativitatea și faptul că fiecare și-a conturat o puternică identitate vizuală. Colecțiile sunt destinate sezonului toamnă/iarnă 2021/2022 și reliefează diferite zone creative ale modei românești. Ceea ce la primele 12 ediții era secțiunea de Debut (numită, în timp, de către presa de specialitate, locul de lansare a multora dintre designerii români consacrați) se transformă în INNOVATIVE FUTURE PLATFORM. Scopul principal al noului concept este de a răspunde la întrebări legate de ce poate să însemne viitorul acestei industrii în România, cu deschidere spre contextul internațional. Curatoria este realizată de coordonatorul Innovative Future Platform Lucian Broscățean, alături de consultantul creativ al secțiunii Ioana Ciolacu.

Musicalling – Muzica trăiește pe scenă! Pentru prima dată în 2021, la începutul lunii iunie, inima Iașului devine capitala muzicii de azi odată cu prima ediție Musicalling Live. Timp de trei zile, Musicalling Live îți aduce 9 artiști de succes pe scenele amplasate în locațiile partenere din Grădinile Palas Mall: Czech In Resto Brewery, Tribeca Pub & Charcoal Grill și Miraval Restaurant & Wine Bar. Concertele vor putea fi urmărite atât live cât și online.
Line up: Amuly, Tobi Ibitoye, Manuel Riva & Misha Miller

Moldova Film Festival Party – Vă așteptăm la petrecerile noastre iconice. Trei seri memorabile, o șansă unică să întâlniți VIP-urile și să petreceți alături de ele: influencers, modele, designeri și curatori. Lounge-ul RCW, generos găzduit de către partenerii noștri în noua locație Miraval din imediata vecinătate a Grădinilor Palas, vă invită să faceți parte din povestea noastră.
Art installation by Ana Maria Irimia

6 iunie

ORA 18.00 – 24.00 – Romanian Fashion Week, Musicalling, RFW Closing Party

Romanian Fashion Week – Într-o perioadă în care nu se acordă suficientă susținere noilor talente, Romanian Fashion Week (RFW) își urmează primul și cel mai important obiectiv, acela de a descoperi și promova noi branduri creative. Evenimentul combină participanți din cele două secțiuni: Romanian Designers și Innovative Future Platform. Secțiunea Romanian Designers va cuprinde designeri români consacrați, mulți dintre ei cu o carieră internațională și cu premii obținute la prestigioase evenimente profesioniste. Ceea ce îi leagă pe toți participanții este creativitatea și faptul că fiecare și-a conturat o puternică identitate vizuală. Colecțiile sunt destinate sezonului toamnă/iarnă 2021/2022 și reliefează diferite zone creative ale modei românești. Ceea ce la primele 12 ediții era secțiunea de Debut (numită, în timp, de către presa de specialitate, locul de lansare a multora dintre designerii români consacrați) se transformă în INNOVATIVE FUTURE PLATFORM. Scopul principal al noului concept este de a răspunde la întrebări legate de ce poate să însemne viitorul acestei industrii în România, cu deschidere spre contextul internațional. Curatoria este realizată de coordonatorul Innovative Future Platform Lucian Broscățean, alături de consultantul creativ al secțiunii Ioana Ciolacu.

Musicalling – Muzica trăiește pe scenă! Pentru prima dată în 2021, la începutul lunii iunie, inima Iașului devine capitala muzicii de azi odată cu prima ediție Musicalling Live. Timp de trei zile, Musicalling Live îți aduce 9 artiști de succes pe scenele amplasate în locațiile partenere din Grădinile Palas Mall: Czech In Resto Brewery, Tribeca Pub & Charcoal Grill și Miraval Restaurant & Wine Bar. Concertele vor putea fi urmărite atât live cât și online.
Line up: Nosfe, Jean Gavril, Valeria Stoica

Romanian Fashion Week Closing Party – Vă așteptăm la petrecerile noastre iconice. Trei seri memorabile, o șansă unică să întâlniți VIP-urile și să petreceți alături de ele: influencers, modele, designeri și curatori. Lounge-ul RCW, generos găzduit de către partenerii noștri în noua locație Miraval din imediata vecinătate a Grădinilor Palas, vă invită să faceți parte din povestea noastră.

Filed in: Informațía zilei, Timp liber

Comments are closed.

;