Programul Cinematografului „Ateneu” în săptămâna 7 – 13 iunie

Săptămâna începe cu filmul Luca, un thriller psihologic, cu acțiunea în București și New York City. Un tânăr expat, întors în țară după 20 de ani, descoperă o lume pe care nu o mai cunoaște. Cu ajutorul Giuliei și a câtorva oameni din fosta sa viață, Luca reușește să își învingă fantomele trecutului și să afle sensul existenței sale. Din distribuție fac parte: István Téglás, Andi Vasluianu, Mădălina Craiu, Horațiu Mălăele, Rodica Mandache, Liana Mărgineanu, Bogdan Mălăele, Giulia Nahmany și mulți alții.

În Cruella vom vedea cum o tânără ajunge spaima a 101 Dalmațieni, într-o adaptare live-action după celebrul film. În Londra anilor 1970, o tânără creatoare de modă devine obsedată de pielea câinilor, în special de cea a dalmațienilor, până când devine, în cele din urmă, o legendă nemiloasă și terifiantă cunoscută sub numele de Cruella de Vil.

În filmul O schemă de milioane îl vom vedea pe Max Barber (De Niro), în rolul unui producător de film uns cu toate alifiile, ce are o datorie imensă la temutul mafiot Reggie Fontaine (Freeman), după ce ultimul său film e o catastrofă la box-office. Acum, miza e chiar viața lui, așa că îi vine în minte o schemă cu care să poată păcăli compania de asigurări și să-și plătească datoria față de mafiot: să-și ucidă actorul principal, și să încaseze banii pe asigurarea lui.

Cu un premiu Oscar pentru cel mai bun scenariu și o altă nominalizare pentru cea mai bună actriță în rol principal, Splendoare în iarbă / Splendor in the Grass (1961) este un film american de dragoste, care relatează o poveste de iubire, de reprimare a instinctelor sexuale, de despărțire și de tulburări maniaco-depresive. Regizorul Elia Kazan l-a încurajat pe William Inge (scenarist), câștigătorul unui premiu Pulitzer, să transforme o poveste reală pe care o auzise în Midwest, într-un scenariu de Oscar.

Iubire, nunți & alte dezastre prezintă poveștile întretăiate ale mai multor cupluri, unele în formare, unele pe cale să se destrame, altele care doar visează să fie împreună, toate, unite de participarea la organizarea unei nunți.

O dramă puternică și sensibilă în același timp, Madre o are în centru pe Elena, o femeie din Spania care și-a pierdut fiul în vârstă de șase ani. La 10 ani de când și-a pierdut fiul pe o plajă din Franța, ea cunoaște în același loc un adolescent care-i amintește de băiatul ei dispărut. Un film de Rodrigo Sorogoyen, după scurtmetrajul nominalizat la Oscar, cu Marta Nieto – premiul pentru cea mai bună actriță la Veneția.

Scoob! este prima aventură animată de lungă durată a lui Scooby-Doo, unde vom vedea cum el și cel mai bun prieten al său, Shaggy, au devenit doi dintre cei mai iubiți demascatori de răufăcători din lume. Povestea ne duce înapoi la locul în care totul a început atunci când un tânăr pe nume Shaggy se întâlnește pentru prima dată cu Scooby și fac echipă cu Velma, Daphne și Fred pentru a lansa Echipa Misterelor.

Readucem pe marele ecran încă o animație pentru cei mici – Animal Crackers / Salvați de crănțănei, o producție despre prietenie, curaj și împlinirea viselor.

Biletele pot fi achiziționate de pe www.cinemaiasi.ro sau de la casieria Ateneului Național din Iași. Sala mare a Ateneului este deschisă la o capacitate de 70%, cu respectarea măsurilor și regulilor impuse de autorități.

Filmele vor putea fi vizionate conform programului, astfel:

7 iunie 2021

18.00 – „Luca” – (regia Horațiu Mălăele) – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani

20.00 – „Cruella” – (regia Craig Gillespie) – AP 12

9 iunie 2021

17.00 – „O schemă de milioane” – The Comeback Trail – (regia George Gallo) – PREMIERĂ – AP 12

19.00 – „Splendoare în iarbă” – Splendor in the Grass – (regia Elia Kazan) – AG – Film de artă

11 iunie 2021

18.00 – „Iubire, nunți & alte dezastre” – Love, Weddings & Other Disasters – (regia Dennis Dugan) – PREMIERĂ – AP 12

20.00 – „Madre” – Mama – (regia Rodrigo Sorogoyen) – PREMIERĂ – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani

 

12 iunie 2021

14.00 – „SCOOB!” – (regia Tony Cervone) – 2D – DUBLAT – AG

13 iunie 2021

Ora 14.00 – „Animal crackers” – (regia Scott Christian Sava, Dean Lorey) – 2D – DUBLAT – AG

Preț bilet normal: 12 lei

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;