Primarul Mihai Chirica salută alegerea lui Daniel Juravle (PNL) şi a lui Cezar Baciu (USR-PLUS) în funcţia de viceprimari ai municipiului Iaşi, subliniind că, începând de astăzi, Executivul Primăriei are echipă completă.
„Alianța de guvernare PNL – USR-PLUS este de astăzi funcțională și la Iași. Timp de prea multe luni, anumite persoane, cu agendă politică personală, au vrut să pună frână dezvoltării Iașului. Alături de consilierii locali responsabili, de la PNL, PMP și USR-PLUS, am reușit configurarea unei majorități politice stabile și responsabile. Astfel, a fost votat bugetul Municipiului Iași, pentru ca proiectele de investiții și buna funcționare a orașului să continue. De astăzi, prin votarea celor doi viceprimari, avem echipă completă și în executivul Primăriei. Am susținut candidaturile lui Daniel Juravle și Cezar Baciu pentru aceste importante demnități publice și am convingerea că tinerețea și dinamismul lor vor fi de mare ajutor în performanța echipei administrative a orașului nostru”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Daniel Juravle are 35 de ani și este de profesie economist. Absolvent al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, specializarea Administrație Publică, este doctor în economie și profesor asociat la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor.
„Le mulțumesc consilierilor locali care au înțeles necesitatea completării administrației locale. Îi invit la dialog pe toți membrii Consiliului Local, indiferent de partidul din care fac parte. Îmi doresc să ne apucăm de treabă și să facem bine pentru Iași. Avem bugetul aprobat, avem multe proiecte care vor deveni realitate. Sunt un om de echipă, iar alături de primarul Mihai Chirica, alături de colegii de partid și de alianță, sunt încrezător că vom reuși”, a spus viceprimarul Daniel Juravle.
Cezar Baciu are 27 de ani și este absolvent al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, cu un master în Inginerie și Management. La alegerile locale din 2020 a fost ales consilier local pe listele USR-PLUS.
„Le mulțumesc colegilor din Consiliul Local pentru susținere. O mare greutate s-a pus momentan pe umerii mei, pe care mi-o asum. Voi lucra în folosul cetățenilor, conform jurământului pe care l-am depus în fața acestora, alături de colegii din alianța PNL-USR-PLUS. Foarte multe amendamente propuse de grupul USR-PLUS se regăsesc în proiectul de buget al Municipiului Iași votat pe anul 2021 și este responsabilitatea noastră să le transpunem în practică”, a afirmat viceprimarul Cezar Baciu.