Din totalul celor 6.031 de elevi din judeţul Iaşi înscrişi pentru susţinerea primei probe scrise de la Evaluarea Naţională, respectiv cea de limba şi literatura română, desfăşurată astăzi, la examen s-au prezentat 5.611 de elevi, reprezentând un procent de 93,4%, informează Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi.
Potrivit reprezentanţilor instituţiei, nu au existat tentative de fraudă și niciun candidat nu a fost eliminat din concurs.
Subiectul și baremul de corectare pentru proba de limba și literatura română vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.
Următoarea probă scrisă, respectiv cea de matematică, va avea loc joi, 24 iunie, iar ultima probă (limba și literatura maternă) va fi susținută vineri, 25 iunie, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.
Primele rezultate vor fi afișate marți, 29 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen).
Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută.
Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.