Primarul Mihai Chirica s-a întâlnit astăzi, 22 iunie, la Palatul Roznovanu, cu Excelența Sa Gabriel Atanasov, ambasadorul Republicii Macedonia de Nord în România, care face în aceste zile o vizită de lucru la Iași.
La întâlnire a participat și Tiberiu Andrioaiei, vicepreședinte al Uniunii Generale a Industriașilor din România.
Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Primăriei Municipiului Iaşi, discuțiile au vizat oportunitățile de cooperare economică și academică ale Municipiului Iași cu Macedonia de Nord.
“Primarul și ambasadorul au analizat și posibilitatea identificării unor orașe cu care să fie încheiate acorduri directe de cooperare sau înfrățire, în acest context fiind adusă în discuție reluarea demersurilor pentru înfrățirea Municipiului Iași cu orașul Bitola, proces care ar putea fi dinamizat și prin schimbul de studenți participanți la Școala de Vară organizată în cadrul Centrului de Studii Balcanice al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași”, se arată în document.
Primarul Mihai Chirica și Excelența Sa au convenit, de asemenea, asupra importanței strângerii relațiilor de cooperare între țările din zona Balcanilor și identificării de modalități concrete de susținere reciprocă în cadrul instituțiilor europene.
În partea a doua a zilei, primarul Mihai Chirica l-a însoțit pe ambasadorul Republicii Macedonia de Nord la evenimentul „Orizont de afaceri – Macedonia de Nord – Doing Business in North Macedonia”, organizat de Centrul de Studii Balcanice al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Excelența Sa mai are prevăzute întâlniri cu membrii echipei de conducere ai facultății menționate și cu președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.