Prezenţă de 93% a elevilor ieşeni la cea de-a doua probă scrisă a Evaluării Naţionale

Prezenţa elevilor ieşeni la cea de-a doua probă scrisă a examenului naţional de Evaluare Naţională, respectiv la cea de matematică, care s-a desfăşurat astăzi, 24 iunie, a fost de 93%, anunţă Inspectoratul Şcolar Judeţean.

Astfel, din totalul celor 6.031 de elevi înscriși, la examen au fost prezenți 5.601 de candidați, 430 fiind absenți.

Nu au existat tentative de fraudă și nu a fost eliminat niciun candidat.

Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Matematică vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.

Ultima probă (Limba și literatura maternă) va fi susținută vineri, 25 iunie, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă. Precizăm că, la nivelul județului Iași, nu sunt elevi înscriși pentru această probă.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 29 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen).

Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;