Proiect în domeniul nutriţiei şi obezităţii, dezvoltat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T Popa”

Joi, 24 iunie, a fost lansat proiectul 1HARD/4.1/93 -“Rețea transfrontalieră integrată pentru servicii avansate de sănătate în domeniul Obezității, Diabetului și a altor tulburări metabolice – OBDIA-NET”, dezvoltat de Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T Popa” din Iași, în parteneriat cu Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău. Evenimentul a avut loc atât onsite, în Aula „George Emil Palade” a UMF Iași, cât și online, pe platforma Microsoft Teams.

„Este un proiect îndrăzneț, de o valoare considerabilă și sper ca rezultatele propuse, în special dezvoltarea unei rețele în furnizarea de servicii de sănătate în domeniul patologiilor obezității/ diabetului/ nutriției să se îndeplinească”, a transmis gazda manifestării, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.

La eveniment au participat atât reprezentanți ai Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa din Iași, precum prof. univ. dr. Radu Iliescu – prorector strategie instituțională, evaluare academică și relații cu organizațiile studențești, sindicale, ONG-uri și comunitatea locală, prof.univ. dr. Monica Hăncianu – project manager, prof. univ. dr. Dan Timofte, manager al Spitalului „Sf. Spiridon,” cât și ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău, precum academician Stanislav Groppa, prorector pentru activitatea de cercetare.

Proiectul este finanțat prin Programul Transfrontalier România-Republica Moldova 2014-2020, Prioritatea 4.1 – „Suport pentru dezvoltarea serviciilor de sănătate și acces la sănătate” și se va derula pe o perioadă de 24 de luni, cu un buget alocat de 1.439.631 Euro.

Obiectivul general vizează crearea unei rețele de excelență în furnizarea de servicii de sănătate, cercetare medicală (fundamentală, preclinică și clinică) și educație medicală între entități cu expertiză în domeniul patologiilor obezității/ diabetului/ nutriției. Prin acest proiect se urmăreşte diminuarea decalajului dintre cunoștințe și practică în managementul obezității, diabetului și a altor tulburări nutriționale prin consolidarea capacității instituționale și o abordare multidisciplinară. Totodată, vor fi generate sinergii între sistemul de cercetare, practica medicală și sistemul educațional, care vizează îmbunătățirea serviciilor de sănătate și a nivelului de sănătate la nivel regional.

Proiectul urmărește:

– Crearea și dezvoltarea unei rețele transnaționale și multidisciplinare (cercetare/ servicii/ educație) constând în centre tematice interconectate care deservesc populația regională în zona de frontieră;

– Furnizarea de servicii medicale directe pentru populația din regiune și servicii de cercetare în beneficiul universităților partenere și al unităților medicale;

– Dezvoltarea sistemului educațional în regiune și dezvoltarea instituțională a partenerilor prin achiziționarea de facilități și înființarea de laboratoare de cercetare și predare în cele două instituții partenere.

Valoarea adăugată a proiectului constă în agregarea și integrarea unei liste multidisciplinare și complexe de servicii, fără precedent în intervenția de sănătate publică, cu scopul de a reduce impactul social și medical asupra populației cu disfuncții metabolice.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;