Programul Cinematografului “Ateneu” în săptămâna 28 iunie – 4 iulie

Săptămâna 28 iunie – 4 iulie 2021 aduce noi titluri în programul Cinematografului Ateneu. Cinefilii sunt așteptați la o serie de filme ce merită văzute pe marele ecran.

         Another round / Încă un rând, laureat cu premiul Oscar pentru Cel mai bun film străin, este o comedie cu aburi de alcool. Patru amici, toţi profesori de liceu, decid să testeze teoria confirm căreia o anumită cantitate de alcool în sânge nu are decât efecte benefice. Cei patru abordează totul ştiinţific şi măresc treptat doza, cu efecte mai mult sau mai puţin neaşteptate..

Patrick este o tragicomedie cu o intrigă legată de dispariția misterioasă a unui ciocan. Filmul are acțiunea într-o tabară de nudiști și a fost premiat pentru regie la TIFF și la festivalul de la Karlovy Vary. După moartea tatălui său, se declanșează o criză existențială în viața protagonistului, iar ideea de familie începe să se destrame când își găsește consolarea în brațele unui hustler de 19 ani.

Ieşirea trenurilor din gară este un film de montaj compus în întregime din fotografii de arhivă şi documente referitoare la Pogromul de la Iaşi din iunie 1941. Filmul rulează în cadrul Festivalului Filmului Evreiesc la Iași, iar intrarea este liberă. Prima parte este alcătuită din fotografii ale victimelor, însoţite pe coloana sonoră de declaraţii şi mărturii despre soarta lor. Partea a doua, mai scurtă, reprezintă un montaj din fotografii realizate în timpul Pogromului, unele dintre ele inedite.

În Simple women / Femei obișnuite, Federica, o regizoare aspirantă, face un film cu Elina, idolul tinereții ei. Lucrurile o iau complet razna. În excitația momentului, Federica are o criză de epilepsie, iar lucrurile se învălmășesc. Până când, parcă prin magie, totul se vede dintr-o perspectivă nouă.

Cuibul / The nest este o poveste despre succes și eșec, ambiții și dezamăgiri, carieră și familie, cu Jude Law și Carrie Coon în cele mai bune roluri ale carierei. Lansat la Sundance, considerat „one of the best films of the year” de către Vanity Fair, producția prezintă un antreprenor ambițios din Anglia și soția americană, care ajung într-un conac englezesc ce amenință să le destrame familia.

Spirit neîmblânzit / Spirit Untamed este următorul capitol din iubita poveste creată de DreamWorks Animation. O aventură spectaculoasă despre o fată neînfricată care tânjește după un loc de apartenență. Protagonistă este Lucky, o fetiţă crescută de mătuşa ei pânâ când Lucky face prea multe boroboaţe şi este expediată la tatăl ei, un văduv care locuieşte într-un oraş la graniţa cu Mexicul. Întâlnirea cu Spirit, un cal sălbatic, va deveni o emoţionantă ocazie nu doar de noi aventuri, ci şi ca Lucky să-şi omagieze mama defunctă, pe vremuri o talentată călăreaţă.

În Raya și ultimul dragon pășim în regatul Kumandra, un Pământ reimaginat locuit de o civilizație antică, unde o războinică singuratică pe nume Raya își propune să găsească ultimul dragon în viață și să salveze regatul de ticălosul Druun.

Biletele pot fi achiziționate de pe www.cinemaiasi.ro sau de la casieria Ateneului Național din Iași. Sala mare a Ateneului este deschisă la o capacitate de 70%, cu respectarea măsurilor și regulilor impuse de autorități.

Filmele vor putea fi vizionate conform programului, astfel:

28 iunie 2021

18.00 | Another round – Încă un rând – (regia Thomas Vinterberg) – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani

20.00 | PATRICK – PATRICK – (regia Tim Mielants) – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani

 

30 iunie 2021

21.00 | Ieșirea trenurilor din gară – (regia Radu Jude, Adrian Cioflâncă) – AG – Proiecție în cadrul Festivalului Filmului Evreiesc la Iași – intrarea liberă

 

2 iulie 2021

18.00 | Simple women  – Femei obișnuite – (regia Chiara Malta) – PREMIERĂ – AP 12

20.00 | The Nest – Cuibul – (regia Sean Durkin) – PREMIERĂ – AP 12

 

3 iulie 2021

14.00 | Spirit Untamed – Spirit neîmblânzit – (regia Elaine Bogan, Ennio Torresan) – 2D – PREMIERĂ – AG

 

4 iulie 2021

14.00 | Raya and the Last Dragon – Raya și ultimul dragon – (regia Don Hall, Carlos López Estrada, Paul Briggs) – 3D  – AG

 

 

Preț bilet 3D: 15 lei

Preț bilet normal: 12 lei

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;