Elevii de nota 10 de la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat vor fi premiaţi de municipalitate

Cei şapte elevi din județul Iași care au reuşit să obţină nota maximă la Evaluarea Naţională, la care se adaugă cei zece absolvenţi de liceu cu media 10 la Bacalaureat vor fi premiaţi în cadrul unei festivităţi organizate de Primăria Municipiului Iași, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, care va avea loc joi, 15 iulie, de la ora 10.00, în Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu.

„Acest gest normal de apreciere față de rezultatele excepționale ale elevilor și profesorilor ieșeni a devenit o frumoasă tradiție pentru Primăria Municipiului Iaşi. Spre deosebire de anii precedenți, absolvenții cu media 10 vor primi premii în bani, alături de cărți, diplome și coronițele pe care le merită cu toții. De asemenea, vor fi recompensați și profesorii disciplinelor de examen, diriginții și directorii unităților școlare, care vor fi premiați în produse. Îi așteptăm așadar pe toți – elevi, părinți și profesori – să celebrăm împreună, în condiții de siguranță, o nouă performanță a Școlii ieșene!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

În urma examenelor de Evaluare Naţională, șapte elevi din judeţul Iaşi au obţinut media maximă, trei dintre aceştia provenind de la Colegiul Național, tot trei de la Colegiul „Costache Negruzzi” și unul de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Târgu Frumos. Dintre cei 10 „zeciști” de la Bacalaureat trei au finalizat studiile la Colegiul Național, doi la Colegiul „Costache Negruzzi”, tot doi la Colegiul „Emil Racoviță” și câte unul la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, Liceul de Informatică „Grigore Moisil” și Liceul Teoretic „Miron Costin” din Pașcani.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;