Modificări importante în circulația autovehiculelor la Ciric

Întruniți la sfârșitul săptămânii trecute în ședință ordinară, membrii Comisiei de circulaţie din cadrul Primăriei au aprobat o serie de modificări în ceea ce priveşte circulaţia rutieră în zona Bazei de agrement de la Ciric. Astfel, pe tronsonul de drum către Aeroportul Internaţional Iași, cuprins între str. Moara de Vânt şi barajul Ciric II, va fi montat câte un indicator cu „Oprirea interzisă”, pe ambele părţi ale carosabilului. Pe strada Fântânilor, de la intersecţia cu str. Ion Creangă și până la baraj Ciric II se va institui, de asemenea, „Oprirea interzisă”, pe ambele părţi ale carosabilului. Pe sectoarele de drum Aeroport (între Moara de Vânt şi Aeroportul Internaţional Iaşi) și str. Fântânilor, viteza maximă de circulație a autovehiculelor a fost limitată la 30 km/h. De asemenea, membrii Comisiei de circulație au aprobat realizarea de treceri pentru pietoni în următoarele puncte: la intrarea în parcarea din partea de sus dinspre Moara de Vânt, în dreptul aleii pietonale de acces la telescaun, la intersecţia drum Aeroport cu strada Fântânilor, în dreptul parcării pentru biciclete de la piscina I (după baraj Ciric II). Toate aceste treceri pentru pietoni vor fi presemnalizate şi semnalizate cu celule fotovoltaice, fiind, de asemenea, asigurate cu limitatoare de viteză. Printre celelalte măsuri aprobate de Comisia de circulație se numără montarea unui gard pietonal la telescaun, montarea unui indicator „Cedează trecerea” pentru autovehiculele de intervenţie la ieşirea de la telescaun, montarea unei  structuri metalice de tip podină pe taluzul barajului de la Ciric II (pentru circulaţia pietonală). Totodată, va fi amenajat un sens giratoriu la intersecţia drum Aeroport cu strada Fântânilor și vor fi amenajate, de asemenea, alveole pentru staţiile de transport în comun la telescaun şi în intersecţia drum Aeroport cu strada Fântânilor. Membrii comisiei urmează să analizeze la viitoarea ședință posibilitatea modificării priorităţilor la intersecţia străzii Moara de Vânt cu drum Aeroport. Tot în zona Bazei de agrement de la Ciric urmează să fie realizat marcaj continuu la limita carosabilului pe strada Fântânilor şi drum Aeroport și se va institui semnalizarea cu „Cedează trecerea” și „Oprire” pe aleile de acces din drum Aeroport către baraj Ciric I. Nu în ultimul rând, membrii comisiei au aprobat montarea unui indicator „Oprire” cu „Obligatoriu dreapta” la intersecţia drum Aeroport cu aleea de legatură dintre baraj Ciric I şi strada Aeroport, montarea unui indicator „Oprire” la intersecţia străzii Aeroport cu aleea de acces la piscine 1, dar și montarea de popici şi lanţ la parcarea de biciclete din dreptul piscinei 1.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;