La îndemnul IULIUS, grafferii ieșeni au „înconjurat” un șantier de demolare cu artă urbană sustenabilă

Pentru grupul IULIUS, sustenabilitatea este mai mult decât o simplă declarație, fiind unul dintre principiile care ne definesc activitatea, fapt demonstrat prin promovarea de proiecte complexe și inovatoare. O nouă acțiune prin care se îmbină pilonii care stau la baza strategiei de sustenabilitate IULIUS – educație, comunitate și mediu – s-a concretizat într-o operă de artă stradală, sustenabilă, realizată de tineri artiști ieșeni. Cum a luat naștere proiectul poți vedea pe pagina de YouTube Palas: https://www.youtube.com/watch?v=QQOyD7UZaoI.

 

O echipă de artiști grafferi ieșeni au răspuns la provocarea lansată de IULIUS, cea de a aborda tema sustenabilității și de a o surprinde pe bannerele care împrejmuiesc organizarea de șantier din zona pavilionului showroom, construcție în curs de demolare. Timp de două săptămâni, aceștia au dat culoare bannerelor reutilizate, cu ajutorul vopselelor pe bază de apă, care sunt prietenoase cu mediul, dar și cu cei care le  folosesc.

Pentru a reduce consumul de materiale, grafferii au avut drept șevalet bannere care inițial au mai fost folosite în promovare. Acum, materialele recuperate servesc drept un „gard viu colorat”, unde tinerii artiști au redat în desene conceptul de sustenabilitate și cel de reciclare, așa cum îl văd ei.

În nuanțe pastelate cu tonuri de verde crud și albastru senin, grafferii ieșeni au tras semnale de alarmă prin stilizarea diferitor factori ce poluează mediul, dar și prin realizarea unor picturi ce ilustrează peisaje naturale. Contrastul dintre cele două laitmotive, pe care artiștii le-au abordat, surprinde esența sustenabilității și proiectează ideea de conservare a naturii, într-un mod inedit. În același timp, desființarea pavilionului este realizată sistematic, prin dezmembrarea clădirii și recuperarea materialelor ce pot fi reutilizate.

Compania IULIUS susține tinerii artiști și încurajează talentele locale din fiecare oraș în care este prezentă (Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Suceava), prin proiecte care generează un impact pozitivconcursurispectacoleexpozițiicursuriacțiuni de împădurire etc. Recent, s-a încheiat concursul de artă vizuală pentru Family Market Miroslava, un concept de retail IULIUS dedicat antreprenorilor locali, la care s-au încris 11 tineri artiști vizuali, iar lucrarea câștigătoare, „Oda Bucuriei”, realizată de Vladlen Babcinețchi, va fi expusă publicului în parcul proiectului.

Pentru a afla mai multe detalii despre acțiunile IULIUS puteți accesa www.iuliusincomunitate.ro.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;