Ultima săptămână a lunii iulie le propune ieșenilor un vibe fresh, adus de tinerele talente, care vor fi în centrul atenției la Palas. Fie că sunt cadeții de la lotul național de box sau membrii „Orchestrei de tineret a Iașului” ori elevii ce vor susține demonstrații de robotică la Fuse Games, cu toții vor anima parcul Palas. După ce te încarci cu energia noilor generații, te așteptăm în Atrium să redescoperi nostalgia trecutului la Weekend-ul cu Artă și Antichități.
Nerăbdători să te întâlnească, plini de entuziasm și foarte talentați, membrii „Orchestrei de tineret a Iașului” vin miercuri, 28 iulie 2021, în Amfiteatrul Palas, unde vor susține un concert de colecție, de la ora 19.00. Sub bagheta dirijorului Virgil Popa, orchestra va interpreta lucrări ale compozitorilor: Gioachino Rossini, Giuseppe Verdi, W. A. Mozart, Gerónimo Giménez, G. Donizetti, Amadeo Vives, A. Marquez, A. Alvarez, L. Denza și George Enescu. Sopranele Denisa Bârzu și Beatrice Florea împreună cu tenorul Andrei Fermeșanu vor completa notele instrumentelor, într-o armonie muzicală. „Orchestra de Tineret a Iașului” a fost înființată anul acesta de Ateneul Național din Iași, iar bilete la concertul susținut în Amfiteatrul Palas pot fi achiziționate de pe site-ul instituției.
Zona patinoarului Palas va găzdui sâmbătă, 31 iulie, cea de-a doua ediție a evenimentului Fuse Games. Pasionați de robotică și câștigători ai campionatului național al României în acest domeniu, tinerii din echipa Fuse Robotics vor susține ateliere, începând cu ora 09.00: zona de antrenament a robotului, descoperirea secretelor construirii unui robot – mecanică, programarea robotului, crearea unui clip video de promovare a robototului, explorarea lumii mini roboților, wheel of merch. În același timp, doritorii pot să își facă tatuaje henna.
Pentru cei care sunt în căutare de adrenalină, tinerii de la lotul național de box se vor antrena în parcul Palas până duminică, 8 august 2021. Dacă vrei să afli cum decurge o sesiune de antrenament pentru cadeți, vino de la ora 09.00, în parcul Palas!
Energia noii generații se va simți pe tot parcursul săptămânii, însă nu uităm nici de importanța vremurilor de demult. La Weekend-ul de Artă și Antichități descoperi nuanțele trecutului, încrustate pe monede din alte secole, mobilier cu design deosebit, bijuterii cu povești uimitoare, viniluri sau cărți de colecție și multe alte obiecte speciale. Expozanții vor fi prezenți timp de trei zile, 30 iulie – 1 august 2021, în Atriumul Palas.