Ateliere de creaţie pe străzile Iaşului, cu ocazia Festivalului Internațional al Educației

În perioada 14-23 iunie, în cadrul primei ediții a Festivalului Internaţional al Educaţiei (FIE), zona Piaţa Unirii – Strada Lăpuşneanu din municipiul Iași se va transforma într-un adevărat centru al artelor vizuale. Ieşenii vor putea vedea, astfel,  artiştii lucrând, în aer liber, în atelierele organizate în cadrul Festivalului de Arte Vizuale, una dintre secţiunile FIE. În luna iunie, Festivalul Internaţional al Educaţiei (FIE) oferă publicului ieşean o secţiune specială, dedicată artei. Sub genericul ”Festivalului de Arte Vizuale”, Piaţa Unirii şi strada Lăpuşneanu vor găzdui colecţii inedite de artă, ateliere de creaţie coordonate de tinerii artişti, realizate pe scenă, în văzul spectatorilor, vernisaje şi expoziţii. Prin aceste evenimente, FIE urmăreşte propulsarea tinerilor artişti şi creşterea interesului publicului larg pentru artă. De asemenea, organizatorii îşi doresc să popularizeze conceptul de “educaţie prin artă”. “Festivalul Artelor a fost gândit pe patru paliere. Primul – expunerea foarte tinerilor artişti, care vor fi invitaţi într-o tabără de creaţie, ce se va desfăşura în Piaţa Unirii. O tabără FIE, în care artiştii tineri de până în 35 de ani, mulţi dintre ei foarte premiaţi, vor lucra în toată această perioadă. Va fi un fel de gală a tinerilor artişti. În ultima zi, lucrările lor vor fi expuse în Galeria din Piaţa Unirii. Un alt eveniment este Gala Atelier 35, care se va derula pe tot parcursul Festivalului Artelor, în Galeria din Piaţa Unirii. Al treilea eveniment organizat de noi este o expoziţie de pictură a 30 de artişti consacraţi, organizată în două galerii, “Theodor Pallady” şi “Nicolae Tonitza”, ambele situate pe Strada Lăpuşneanu. Vor fi lucrări de sculptură, pictură şi grafică. Iar cel de-al patrulea eveniment va fi găzduit de Muzeul Unirii, unde va fi deschisă o expoziţie a sculptorului Ion Irimescu. Despre artele vizuale e mai greu de povestit, aşa că aşteptăm să veniţi să le vedeţi”, a declarat Felix Aftene, preşedintele filialei ieșene a Uniunii Artiştilor Plastici din România.  În deschiderea Festivalului va fi lansat catalogul care îi va cuprinde pe toţi artiştii participanţi la ”Festivalul Artelor Vizuale”.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;