Noul terminal al Aeroportului va avea o capacitate de procesare de 3,5 milioane de pasageri anual

Conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi anunţă o nouă investiţie având ca scop extinderea şi modernizarea infrastructurii de operare a aeronavelor precum şi creşterea capacităţiii de procesare a numărului de pasageri.

“Prin finalizarea cu succes, în martie 2021, a proiectului privind extinderea platformei de operare la Aeroportul Iași se deschide calea pentru o nouă investiție în infrastructura aeroportuară.

Primul pas este ridicarea unui nou terminal de pasageri, cu o suprafață de 30.000 mp, de aproape 10 ori mai mare decât actualul T3, precum și construirea unei parcări”, precizează într-un comunicat reprezentanţii aeroportului.

Potrivit documentului, noul terminal va avea trei nivele și o capacitate de procesare de 3,5 milioane de pasageri pe an, până în 2045.

“T4 ar trebui să fie gata până în decembrie 2023, iar restul proiectului va fi implementat în anii următori, în funcție de necesități și evoluția traficului aerian”, se mai spune în comunicat.

.

Noua construcție va fi legată de o serie de facilități – hoteluri, restaurant, etc -, proiectul urmând să acopere nevoile aerogării în următorii 20 de ani.

Costurile totale sunt estimate la 80 de milioane de euro, din care 75% reprezintă fonduri nerambursabile, ce vor fi alocate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) al Uniunii Europene.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;